TRIIN ROOSALU, DIRK HOFÄCKER (eds.) Rethinking Gender, Work and Care in a New Europe, Theorising Markets and Societies in Post-Socialist Era, Palgrave Macmillan, New York, 2016, 384 pp. Rethinking Gender, Work and Care in a New Europe, Theorising Markets and Societies in Post-Socialist Era, published in 2016, represents a generous collection of contributions from researchers, each presentation theorising different dimensions concerning work and family from a gender perspective. The book is divided in 16 chapters and, although the authors explore a vast research field, the book follows a structured analysis, divided in four major parts, equally elaborated in three or four articles. An important asset of the book is the standardized manner in which the articles are organized, thus being easier for the reader to follow the main ideas of the volume. More exactly, the articles include a common template, consisting of thematic, theories, methods, findings and a concise conclusion which connects the articles main ideas to the central field of the book. The introduction, written by the editors, reveals the main “challenge” of the book. This edited collection seeks to offer a better understanding of women’s employment in countries from Central and Eastern Europe (CEE) from an extensive perspective, therefore satisfying an existing interest about the way gender has changed the understanding of labour market and parenthood. More than that, the authors are trying to offer an ample definition of what “the main life-course phase of contemporary women” (p. 8) looks like in CEE countries. The book explores fundamental questions such as “How did post-socialism transition affected women?” and “What are the actual patterns and trends for women’s private and public life?” In order to successfully achieve these answers, the volume combines both quantitative and qualitative research, a large number of case studies and an important set of variables. The introduction is even more complex, providing a broad overview of the volume. Besides presenting the research field and goals, it includes aspects of volumes organization, short synopsis for each part of the book and some concise conclusions. Regarding the central theme of this volume, women’s socio-economic trajectories in CEE countries are considered by the authors a “special case” (p. 3) within Europe, whose specific features deserve an in-depth and wide comprehension. The authors try to fill the gap among existing analyses by proposing a systematization of CEE country specific conditions for work and family reconciliation. The interest for this specific geographical demarcation must be understood in the context of specific developments. Post 1990 structural changes have contributed to a different evolution of women’s public and private lives from Central and Eastern countries. In the name of gender equality, women in socialist countries were full-time employees, some of their motherhood duties being transferred to institutionalized childcare. After the fall of socialism, the new social and economic parameters became more difficult for career paths and motherhood, women having to deal with both an increasing unemployment and insufficient interest regarding private and public reconciliation policies. One of the strengths of this book is the two sided methodological approach used by its authors. First, on one side, trying to explain women’s situation in CEE countries, the authors use an empirical approach, applying theories and methods elaborated on Western European model to the analyses of CEE countries. On the other side, even though the goal of the edited volume is not to create new theories, the authors investigate the necessity of new theoretical approaches based on the CEE countries specific characteristics, which could explain the difference regarding work, family and policies between Central and Eastern Europe and Western Europe.

76

BOOK REVIEWS / COMPTES-RENDUS / RECENZII BOOK NOTES / NOTES DE LECTURE / NOTE DE LECTURĂ

Analysing various countries, the book aims at and its novelty, as it is mentioned by its editors in the first chapter, is to combine two frameworks of investigation that successfully provide a deep overview of the texts central themes. The articles explore not only the specific features of selected countries from CEE, but also include a comparative perspective, examining them in relation with other European selected countries. Therefore, the particular feature of this volume is that it offers an “overview of a wider range of topics relevant to the understanding of women’s labour market participation and their mutual interrelations” (p. 7). The first part of the book investigates trends and classification of family policies norms and framings in Europe taking into account historical and theoretical backgrounds. Its main interest focuses on family policies in post-socialist states of Central and Eastern Europe and their “fit” (p. 23) into existing typologies developed from Western European experience. This chapter also includes a comparative analysis regarding academic discourses about paternity leave in two countries with different backgrounds, Estonia and Norway. The authors investigate if cultural frameworks, in this case various research papers and academic articles written by Estonian and Norwegian authors, reflect the reality and variety of arrangements between the parents. The second part explores female employment, the similarities and differences between selected countries and Western Countries. Advocating on the importance of understanding the differences between women, there is no “homogeneous picture for the labour market situation” (p. 91) of women, therefore the analysis includes also characteristics and determinants of trajectories, such as education, income, age and motherhood. In this part there is a special chapter dedicated to a comparative research between Hungary and Romania, regarding female employment. Réka Geambașu, the author of this article, makes an extensive study of the process of economic, social and political evolution of the two countries, providing also an overview of the actual labour market trends. Special consideration within the study of market participation is being given to a specific segment, women and men aged 21-44, from Romania and Hungary, as this segment is more affected by post socialism transition. The third theme of the book focuses on explaining the variety of reconciliation work and life policies within Central and Eastern Europe and Western Europe. The construction of this analysis identifies the specific assumptions of countries, inside West and East demarcation, about social organization and “gender-sensitive value orientations” (p. 215) and the consequences of this particular frameworks on women’s employment and unpaid work. A chapter is devoted to an analytical search of arrangements between men and women with reference to the division of paid and unpaid work in Germany, Bulgaria, France and Hungary, taking into consideration “habits” (p. 227), as gender roles assumed by each member in the family. The last part explores women’s status within the labour market, including comparative and particular analyses on career paths, inequalities in paid work and patterns of educational attainment. Chapter 16 includes a qualitative analysis on discourses from female leaders of women’s organizations from Poland. This chapter covers the manner in which different issues, such as women’s labour participation, restrictions in the professional world and possible solutions for preventing these obstacles, are perceived and seen by this particular segment with experience in gender related equality activities. Despite the diversity of the studied area, having a clear and concise structure, the authors succeed in making a clear presentation and also an excellent reading for both academics and experts interested in gender related issues like women’s market participation and family policies. The goal of the volume is reached, the author accomplished to assembly an important source of information for those who want to learn more about comparative recent patterns in women’s trajectories, in Europe, and also understand more about the particularities of CEE countries. Taking into consideration the multiple study cases and various topics integrated in this book, the authors make a clear statement about the importance of analysing family and work from a gender perspective in CEE countries. Central and Eastern Europe is a promising field for new ideas and possible explanations for actual patterns and trends regarding women’s public and private life. IOANA DUMITRESCU

BOOK REVIEWS / COMPTES-RENDUS / RECENZII BOOK NOTES / NOTES DE LECTURE / NOTE DE LECTURĂ

77

ROXANA-ALINA PETRARU, Minoritățile în context legislativ internațional, Editura ADENIUM, Iași, 2015, 198 pp. Studiul minorităților naționale necesită o atenție deosebită din cauza problemelor cu care s-au confruntat de-a lungul timpului, drepturile minorităților fiind o componentă a drepturilor omului reglementată în majoritatea statelor. Într-o lume în care globalizarea își pune amprenta asupra evoluției statelor, populația este într-o mobilitate continuă, lucru care a generat de multe ori atitudini discriminatorii față de minorități. Există multiple conflicte inter-etnice care demonstrează importanța cadrului legislativ al drepturilor minorităților în complexitatea acestei problematici, precum Kosovo, India, Turcia sau Kârgâzstan. Pe lângă pachetul legislativ intern al fiecărui stat există și o serie de prevederi internaționale ale organizațiilor de talie mondială sau regională prin care se dorește atât eliminarea discriminării de orice fel, cât și o garantare suplimentară a protejării minorităților naționale pentru ca acestea să nu fie defavorizate. Roxana-Alina Petraru abordează problema minorităților naționale atât dintr-o perspectivă a legislației interne și internaționale, cât și din perspectivă istorică și sociologică, propunând atât un cadru teoretic interesant, cât și o serie de cazuri particulare și recomandări în ceea ce privește ameliorarea situațiilor discriminatorii și conflictuale între populația majoritară și minoritățile naționale cu care unele state se confruntă. Metodologia utilizată se axează pe analiza lucrărilor de drept intern și internațional și pe o abordare comparativă a situației minorităților naționale din România și Republica Moldova, folosind o analiză calitativă atât a surselor bibliografice ca, de pildă, lucrări ale lui Anthony Alcock, William Kurt Barth sau Rainer Hofmann, cât și a tratatelor și convențiilor internaționale precum Convenția Organizației Națiunilor Unite pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid sau Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Autoarea folosește și articole de drept intern ale României și Republicii Moldova pentru redactarea studiului comparativ asupra modalității de reglementare a situației minorităților naționale în cele două state. Primul capitol al lucrării crează cadrul teoretic de la care pleacă studiul și tematica aleasă, prin prezentarea principalelor definiții ale termenilor de stat, națiune, etnie și cultură. Autoarea este de părere că ideea de națiune este caracterizată în principal de voința colectivă și ideea de identitate a populației, termenul fiind diferit de acela de stat, care este mai degrabă principala organizație politică a societății. În acest context, cetățenia reprezintă un regim juridic de apartenență a unei persoane la un stat, dar nu reprezintă în mod obligatoriu legătura sa etnică față de acel stat. În viziunea autoarei, etnia reprezintă o mult mai strânsă continuitate și o serie de valori împărtășite în interiorul grupului. Termenul de minoritate națională reprezintă o cateogorie juridică pentru definirea minorității etnice, fiind dificil de definit în dreptul internațional care încearcă pe de-o parte să ofere protecție acestui grup, iar pe de altă parte să îi stabilească relația cu statul. Organizația Națiunilor Unite definește minoritatea națională ca fiind un grup nedominant al populației care își dorește totuși conservarea tradițiilor și caracteristicilor sale diferite. În pofida tuturor reglementărilor internaționale în ceea ce privește oferirea de protecție pentru drepturile minorităților, legislația internă a fiecărui stat este cea care primează datorită respectării principiului suveranității. Un exemplu în ceea ce privește suveranitatea statelor pe plan internațional este decizia Ungariei din 2003 de a oferi o protecție sporită minorităților maghiare de pe teritoriul statelor vecine, ceea ce a dus la nenumărate nemulțumiri ale statelor care susțineau că suveranitatea lor a fost încălcată prin această decizie. Cu toate că în Europa Centrală și de Est, majoritatea statelor reglementează prin intermediul legislației interne situația minorităților, statele din Nordul Europei nu oferă o definiție a acestui grup specific, prin urmare nu tratează acest grup ca fiind unul separat față de populația majoritară. Capitolul al II-lea se oprește asupra modului în care reglementările internaționale privind protecția minorităților ajută statele să coopereze și să realizeze realitățile cu care se confruntă întro lume aflată în plină globalizare. Capitolul prezintă un istoric al modului în care problema minorităților a intrat în atenția mediului internațional, pornind de la primul tratat publicat cu

78

BOOK REVIEWS / COMPTES-RENDUS / RECENZII BOOK NOTES / NOTES DE LECTURE / NOTE DE LECTURĂ

scopul de a proteja minoritățile religioase, Actul Final al Congresului de la Viena din 1815. Treptat s-a realizat trecerea de la protecția minorităților religioase la protecția celor naționale, tratatele fiind din ce în ce mai detaliate din acest punct de vedere. Predecesoarea Organizației Națiunilor Unite, Societatea Națiunilor, s-a preocupat de asemenea de crearea unui cadru legal internațional pentru protecția minorităților, însă în urma tragediei Holocaustului a fost necesară o regândire a legislației privind minoritățile, astfel încât asemenea evenimente să nu mai poată avea loc din nou. Organizația Națiunilor Unite este poate cea mai importantă organizație de talie globală care se preocupă de reglementarea drepturilor omului, creând totodată și o serie de comisii specializate, precum Subcomisia de luptă împotriva măsurilor discriminatorii. Modul în care aceste comisii acționează atunci când drepturile minorităților sunt puse în pericol se axează pe reclamații ale statelor membre referitoare la abuzuri în interiorul altor state. Căile interne de rezolvare trebuie să fie epuizate înainte să se acționeze pe plan internațional. Consiliul Europei este a doua cea mai importantă organizație internațională care se preocupă de protecția minorităților. Curtea Europeană a Drepturilor Omului este curtea care are abilitatea de a judeca situațiile discriminatorii ce pot apărea între state și membrii ai minorităților naționale. Autoarea prezintă și modul în care alte organizații precum Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) sau Uniunea Europeană protejează minoritățile naționale față de statele membre atunci când pot apărea disfuncționalități ce pot genera discriminare. Autoarea este de părere că protecția minorităților naționale s-a cristalizat odată cu încheierea celui de-al doilea Război Mondial și odată cu crearea Organizației Națiunilor Unite, cu toate că problematica a fost abordată fragmentat și înainte de aceste evenimente. Capitolul al III-lea pune accentul pe situația conflictuală din Kosovo după destrămarea Iugoslaviei, acest eveniment fiind unul dintre cele mai puternice conflicte inter-etnice din perioada contemporană din Europa. Legiferarea drepturilor minorităților în interiorul statelor trebuie să se poziționeze între protecția acestui grup față de abuzurile majorității și păstrarea integrității și unității naționale, iar în acest lucru conferă practic complexitatea problematicii. Studiul de caz asupra Kosovo este unul din cele mai bune exemple prin care trebuie să înțelegem necesitatea clarificării și reglementării drepturilor minorităților, întrucât conflictele inter-etnice din acest spațiu au fost de proporții foarte mari. Momentul destrămării Iugoslaviei a fost acela în care s-a produs ruptura între diversele etnii care au conviețuit în interiorul aceluiași stat federal, conflictul fiind în principal între populația sârbă și cea albaneză, având loc multiple acte de terorism. Autoarea susține faptul că ambiguitatea statutului internațional al Kosovo a accentuat problemele interne, această chestiune impactând până în prezent întreaga Europă. Drepturile minorităților naționale sunt dreptul la folosirea limbii materne, identitatea culturală și practicarea propriei religii, însă minoritatea națională se deosebește de cele mai multe ori de populație printr-o limbă proprie. Drepturile minorităților naționale sunt drepturi individuale și nu trebuie interpretate eronat ca fiind colective. Capitolul al IV-lea prezintă legislația internă a României și Republicii Moldova într-o manieră comparativă din punctul de vedere al protecției minorităților naționale. Autoarea susține că Republica Moldova este destul de diversă din punct de vedere etnic, astfel încât 75% din populație este formată din moldoveni, 8,4% din ucrainieni, 5,9% din ruși, dar există și o minoritate semnificativă a romilor si găgăuzilor. Problema minorităților naționale din Republica Moldova este mult mai complexă dacă privim situația la nivel regional, în contextul războaielor înghețate prin care minorități naționale semnificative ale statelor din zonă doresc separarea de statul în cauză. Republica Moldova s-a angajat în protecția minorităților sale naționale prin semnarea acordurilor internaționale. Republica Moldova nu a ratificat însă Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, întrucât deși o mare majoritate a populației susține că vorbește limba moldovenească, în zone precum Transnistria sau Găgăuzia, limba rusă reprezintă una din limbile oficiale. În ceea ce privește România, aceasta are la rândul său o lungă istorie a conviețuirii multientice și multiculturale, dar și propriile probleme în ceea ce privește protecția propriilor sale minorități naționale.

BOOK REVIEWS / COMPTES-RENDUS / RECENZII BOOK NOTES / NOTES DE LECTURE / NOTE DE LECTURĂ

79

Concluziile cu care autoarea încheie acest volum se referă la faptul că standardele internaționale impun o atitudine pozitivă a statelor de a respecta drepturile minorităților naționale. Instituțiile internaționale petru protecția drepturilor omului s-au format întrucât minoritățile s-au confruntat cu multiple discriminări de-a lungul timpului. Informarea este una dintre cheile protecției drepturilor minorităților naționale. Pe lângă concluzii, autoarea propune și o serie de recomandări precum definirea, pe plan internațional, a termenului de minoritate națională, termen care este destul de ambiguu și neuniformizat între state. Statele trebuie să își dezvolte în mod continuu toleranța față de minorități, întrucât încă există numeroase situații conflictuale precum cazul Kosovo sau războaiele înghețate, care în Republica Moldova în mod particular se referă la situația ambiguă a statutului găgăuzilor. Ceea ce le determină pe state să respecte tratatele internaționale nu sunt normele stricte, ci mai degrabă modul în care statul este văzut pe plan internațional de celelalte state în momentul în care refuză să participe la diverse tratate internaționale. Echilibrul pe care statul trebuie să îl obțină între necesitatea de a proteja minoritățile naționale față de diverse forme de discriminare și protecția integrității și unității proprii este destul de greu de gestionat, astfel încât, în timp ce în Turcia minoritățile naționale, în special în ceea ce privește minoritatea kurdă, nu se bucură de aceleași drepturi față de minoritățile naționale ale altor state, în cadrul războaielor înghețate unitatea și suveranitatea statelor apare din cauza dorințelor secesioniste. Tematica este importantă atât din punct de vedere al bunăstării tuturor cetățenilor, cât și din punct de vedere al securității regionale și internaționale. SILVIA ADRIANA PETRE

UTE SCHMIDT, Basarabia. Coloniştii germani de la Marea Neagră, traducere din limba germană de Cristina Grossu-Chiriac, Editura Cartier, Chișinău, 2014, 419 pp. Cartea descrie istoria unui peisaj multietnic, având ca subiect principal activitatea și organizarea germanilor din Basarabia, din momentul colonizării teritoriului de la Marea Neagră până în momentul expatrierii germanilor din toamna anului 1940, moment care marchează sfârșitul celor 125 de ani de colonizare. Fiind o minoritate mică într-o diversitate etnică și religioasă vastă, ei au trăit în comuniune cu celelalte grupuri etnice din regiune (români, ruși, ucrainieni, evrei, elvețieni etc.). Ordinea cronologică a evenimentelor și trimiterea la sursele primare întăresc importanța temei abordate, precum și caracterul științific al lucrării. Caracterul multietnic al unui teritoriu precum este Basarabia, face și mai relevantă studierea fiecărui grup etnic care a făcut și/sau face parte din istoria acestui ținut, mai ales că după mai bine de 20 de ani de la declararea independenței, în Republica Moldova problema identității geopolitice rămâne subiectul de avengură pentru societatea moldovenească. Lucrarea începe prin a ne explica originile germanilor, motivele migrației și stabilirea acestora în Basarabia, relația minorităților cu autoritățile rusești (țariste și sovietice). Conform datelor, coloniștii germani au fost ultimul grup de imigranți stabiliți la Marea Neagră, mai exact în sudul provinciei Basarabia. După Primul Război Mondial, activitatea și organizarea etnicilor germani din Basarabia s-a separat de cele ale altor grupuri germane din Rusia, atunci când Basarabia avea să facă parte din România Mare. Cartea analizează în detaliu activitatea și forma de organizare a grupului minoritar german pe parcursul anilor, stuctura comunității germane și organizarea în jurul bisericii Lutherane. Istoria minorității germane din Basarabia sfârșește cu expatrierea acestora după semnarea la 5 septembrie 1940 a „Acordului germano-sovietic cu privire la repatrierea germanilor din Basarabia și Bucovina de Nord”.

80

BOOK REVIEWS / COMPTES-RENDUS / RECENZII BOOK NOTES / NOTES DE LECTURE / NOTE DE LECTURĂ

Istoria coloniștilor germani de la Marea Neagră – originari din sud-vestul Germaniei, fugind de războaie, secetă şi foamete, aspirând la libertate religioasă – începe la nord de Marea Neagră, în Basarabia, un loc unde aveau să găsească nu doar un spaţiu geografic cu o climă diferită față de cea din patria-mamă, ci şi o structură politică şi socială care nu le era deloc familiară. Promisiunile ţarului Alexandru I al Rusiei aveau să devină pentru acest grup speranța la un trai mai bun. Conform datelor, etnicii germani au primit această știre drept o veste bună. Sosiți în Basarabia și luându-și viața de la capăt, experiențele coloniștilor germani, atent descrise în carte, au fost concentrate în proverbul cunoscut de către toți etnicii din Basarabia „Primilor – moartea, copiilor – nevoile și nepoţilor – pâinea” (p. 14), proverb care reflectă fidel parcursul lor istoric pe aceste meleaguri. În Imperiul Țarist, etnicii germani erau considerați supușii loiali ai Rusiei, însă cu toate acestea, autoarea subliniază faptul că etnicii germani au rămas, în mare măsură, departe de politica statului. Aceștia au reușit să-și mențină autonomia locală și culturală în ciuda limitării autonomiei coloniilor germane și a impunerii limbii ruse în administraţie. Viața comunitară a fost organizată în jurul Bisericii. Tot în jurul Bisericii a fost organizat şi sistemul educaţional german din Basarabia, care constituia, de asemenea, un factor de diferenţiere faţă de restul populaţiei. Agricultura a devenit principala preocupare a stilului lor de viață datorită terenului fertil și climatului prielnic al teritoriului. Este important de menționat că etnicii germani nu au dezvoltat o cultură urbană, spre deosebire de celelalte minorităţi germane din estul Europei. Etnicii germani din Basarabia, Bucovina, Dobrogea și din Banat se deosebeau între ei prin originea și istoria colonizării, prin componența confesională și socială, prin caracterul cultural, prin modurile de gospodărire și prin mentalitate. Anularea scutirii servicului militar și a legilor de expropriere a dus la încălcarea promisiunilor făcute de către țarul Alexandru I. Cu toate acestea, coloniștii germani au reușit să-și mențină autonomia locală și culturală până la izbucnirea Primului Război Mondial. După anexarea Basarabiei la România Mare în 1918, reforma agrară a dus la exproprierea celor care aveau terenuri ce depășeau 100 de hectare, ceea ce a dus la scăderea șanselor de creștere economică ale grupurilor entice germane. Repatrierea germanilor din toamna anului 1940 a reprezentat momentul final al istoriei de colonizare și pierderea definitivă a patriei lor basarabene. Etnicii germani sunt puși în fața alternativei de a rămâne în comunitatea lor, încorporată în spațiul de influență sovietic sau de a accepta repatrierea. Aceștia vor alegere repatrierea în speranța unui trai mai bun în cadrul Reich-ului German. Ceea ce nu știau, era că „coloniștii reîntorși”, după cum aveau să fie numiți, au reprezentat o „rezervă umană” pentru experiementele de colonizare, mulți dintre ei petrecându-și anii prin lagărele de concentare ori fiind dispersați pe teritoiul Poloniei ocupate. Scurta lor istorie de colonizare, din cauza condițiilor pe care le-au întâlnit în ținutul Basarabiei, arată că etnicii germani din Basarabia au dezvoltat și cristalizat mentalități specifice, moduri caracteristice de comportament, ale căror urme pot fi regăsite și astăzi în satele din Republica Moldova, unde arhitectura încă păstrează amprentele vremii. Toate acestea au fost posibile cu ajutorul atitudinii lor conservatoare, fiind un exemplu pentru celelate grupuri, prin cunoștințele lor și prin modul rațional de a munci. Tematica volumului este una extrem de complexă prin vastitatea subiectului abordat şi prin faptul că, în doar 400 pagini, este surprinsă istoria unui grup etnic care se diferenția prin istoria politică, prin culură și prin modul de organizare. Cartea impresionează prin sursele primare la care autoarea face trimitere, prin pozele de epocă expresive și inedite în care sunt surprinse momentele din viața coloniștilor germani, precum și prin numeroase documente oficiale din arhivele Republicii Moldova. Un merit al volumului îl reprezintă și pasajele descriptive care aduc o notă elegantă volumului, spre exemplu detalii legate de construcția caselor, organizarea administrativă și arhitecturală a satelor (pp. 207-226). Volumul „Basarabia. Coloniştii germani de la Marea Neagră” constituie cea mai bună lucrare de până acum pe această temă, fiind o importantă resursă pentru specialişti, cât şi un veritabil material informativ și accesibil publicului larg. Prin abordările surprinse în carte, aceasta se situează la intersecția mai multor domenii : istoric, politic, social și, desigur, cultural.

BOOK REVIEWS / COMPTES-RENDUS / RECENZII BOOK NOTES / NOTES DE LECTURE / NOTE DE LECTURĂ

81

Dintr-o altă perspectivă, punctul minus al cărții îl constituie documentele oficiale care au fost lăsate în limba germană, precum și faptul că pe alocuri pot fi surprinse exprimări rigide, fiind probabil, copia fidelă a traducerii din limba germană. În economia cărții există și tematici care au fost tratate superficial, dându-se doar câteva exemple vagi. Un asemenea exemplu îl constituie cazul atitudinii germanilor din Basarabia faţă de nazism. Situațiile sunt uneori prezentate fără a se realiza analize în detaliu, care ar fi putut face fenomenul istoric mai comprehensiv. Spre exemplu nu sunt surprinse tensiunile existente la nivel social şi schimbările în mentalitatea şi identitatea minorităților. Pe de altă parte, motivele sunt destul de clare, dată fiind tematica foarte amplă a lucrării ; în plus este posibil ca unele sursele arhivistice care ar fi putut demonstra stările de fapt de după 1940 să nu fie încă uşor accesibile. Un alt exemplu care putea fi tratat mai pe larg este momentul de după declararea independenței Republicii Moldova și cel al constituirii Uniunii Germanilor Basarabeni în 2006, ceea ce poate demonstra că pe teritoriul Basarabiei au rămas etnici germani care au continuat parcursul istoric sub o altă formă până în prezent. Volumul „Basarabia. Coloniştii germani de la Marea Neagră” constituie cea mai bună lucrare de până acum pe această temă, fiind o analiză care este adresată atât publicului larg cât și specialiștilor. Cartea reprezintă o sursă importantă de cunoaștere atât pentru publicul din Republica Moldova cât și pentru publicul din România, și de ce nu, pentru Ucraina. Studierea grupurilor minoritare din Basarabia este importantă, întrucât, după mai bine de 20 de ani de la declararea independenței de către Republica Moldova, problema identității geopolitice rămâne un subiect de avengură pentru societatea moldovenească. Situația actuală din societatea moldovenească se datorează polarizării societății care, adesea, a fost divizată în funcție de preferințele geopolitice ale cetățenilor din acest stat. De cealaltă parte, atitudinea minorităților etnice față de problemele în care se află societatea în care trăiesc influențează modul în care este percepută Republica Moldova în politica internațională. NATALIA GÎRJEU

HELEN JEFFERSON LENSKYJ, Sexual Diversity and The Sochi 2014 Olympics. No more rainbows, Londra: Palgrave MacMillan, 124 pp. Sportul a lăsat uneori senzația că nu este capabil să își gestioneze propria dezvoltare, să disciplineze fenomenele cărora le dă naștere, însă a reușit să ofere în momentele cele mai delicate singura replică pentru a continua, pentru a nu oferi adversarilor șansa unei victorii finale. Organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă la Soci a reprezentat o ocazie pentru declararea revenirii Rusiei la statutul de „mare putere” și a fost precedată de o serie de acțiuni de politică internă și externă care să evidențieze această declarație, printre care aș menționa programul de investiții masive în armată, succesul militar relativ din Georgia în 2008 sau revigorarea proiectului Uniunii Euro-asiatice. În acest sens, autoarea Helen Jefferson Lenskyj scrie una dintre cele mai provocatoare și mai bine documentate analize despre implicațiile politice în cadrul Jocurilor Olimpice, cu accent pe promovarea drepturilor minorităților sexuale în cadrul ediției de la Soci 2014 a celor mai prestigioase evenimente sportive. Câștigarea de către Federația Rusă a competiției pentru organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2014 trebuia să fie o modalitate prin care autoritățile ruse să arate faptul că au depășit starea de haos a anilor de după căderea Uniunii Sovietice, că s-au integrat în comunitatea internațională și că respectă valorile și principiile fundamentale ale unei societăți democratice contemporane și drepturile omului, ca drepturi inalienabile și universal recunoscute. Cu toate acestea, Rusia nu s-a putut ridica la înălțimea așteptărilor comunității internaționale, atât din cauza corupției, cât și a cadrului cultural și social mai puțin tolerant.

82

BOOK REVIEWS / COMPTES-RENDUS / RECENZII BOOK NOTES / NOTES DE LECTURE / NOTE DE LECTURĂ

În primul capitol al acestei cărți, Helen Jefferson Lenskyj analizează situația din Rusia cu privire la promovarea drepturilor minorităților sexuale înainte de ediția de la Soci a Jocurilor Olimpice de iarnă. Redactarea acestui volum a fost determinată de o invitație pe care autoarea a primit-o în 2013 de la o universitate din Sankt Petersburg pentru a participa la o conferință despre olimpism. Aceasta a refuzat invitația și și-a pus întrebarea perfect legitimă dacă persoanele respective i-au cercetat background-ul academic, respectiv scrierile și activismul pe teme legate de feminism sau drepturile LGBT. Primul exemplu care i-a venit în minte și pe care îl va utiliza foarte des în argumentație a fost Pussy Riot. Această trupă muzicală care promovează feminismul și drepturile minorităților sexuale a fost arestată și acuzată de huliganism, întrucât a avut curajul să participe la o demonstrație anti-Putin care a avut loc într-o catedrală ortodoxă rusă, rezultatul fiind o sentință cu închisoarea de doi ani. Lenskyj atrage atenția asupra faptului că acuzația de huliganism a reprezentat un termen care a acoperit în epoca sovietică toate actele care nu erau conforme cu comportamentul indicat de regim, incluzând aspectele legate de stilul de viață, îmbrăcăminte sau înfățișare pe care autoritățile le considerau blamabile. Acest lucru s-a dovedit foarte util pentru suprimarea dizidenței politice la Moscova în martie 2012, când a avut loc realegerea lui Vladimir Putin ca președinte al Rusiei. Au avut loc proteste masive și încercări de ocupare a spațiului public, clasificate ca acte de huliganism. Formația Pussy Riot a fost găsită vinovată pentru „insultă religioasă”, aducând prejudicii grave membrilor bisericii. La scurt timp după proces, a fost introdusă o lege care incrimina insulta religioasă sau blasfemia, bazată pe comportamentul trupei Pussy Riot, reprezentând dovada că toate convingerile naționale tradiționale au nevoie de protecție legislativă sporită. De asemenea, în august 2013 are loc așa-numita poveste a „unghiilor curcubeu”, respectiv, în timpul Campionatelor de Atletism de la Moscova, două sportive suedeze și-au pictat unghiile în culorile curcubeului ca modalitate de protest împotriva legilor anti-gay. Celebra atletă rusă Yelena Isinbayeva a răspuns acestui gest, denunțându-le pe cele două și mișcarea LGBT: „Rusia nu are homosexuali și lesbiene”. Lenskyj consideră că afirmația Isinbayevei nu a apărut de nicăieri, ci reflectă mai degrabă o istorie complexă a atitudinilor, politicilor și practicilor Rusiei asupra tuturor chestiunilor de natură sexuală, aspecte care sunt analizate în detaliu în celelalte capitole ale acestei cărți. În capitolul al II-lea, „Russia: Sex, Demographics and LGBT activism”, este examinată eroziunea societății civile în Rusia contemporană și rolul președintelui Vladimir Putin în reprimarea mișcărilor dizidente, întărindu-și popularitatea în cadrul bazinului electoral conservator și alimentând reacțiile împotriva comunității LGBT. Când Comitetul Internațional Olimpic a acordat în 2007 găzduirea Jocurilor Olimpice de iarnă orașului Soci din Rusia, problemele cu privire la diversitatea sexuală și homofobia în sport nu au atras prea multă atenție din partea mass-mediei occidentale. În cadrul comitetelor LGBT din Vest era foarte bine cunoscut faptul că minoritățile sexuale din Rusia post-sovietică se confruntau cu provocări semnificative. Punctul de plecare a fost în 2006, când regiunea Ryazan a interzis promovarea drepturilor homosexualilor față de minori, ulterior decizia extinzânsu-se la nivelul întregii țări. În capitolul al III-lea, „Sex, Gender, Sport, Politics: Russia and the West”, este explorată, pe lângă retorica olimpică cu privire la fairplay, egalitate și natura apolitică a sportului, modalitatea în care Jocurile Olimpice reprezintă un studiu de caz pentru promovarea drepturilor minorităților sexuale în sport. Legislația rusă anti-gay din iunie 2013 i-a determinat pe mai mulți lideri și oficiali ai mișcării olimpice să își exprime îngrijorarea, însă conservatorismul tradițional și homofobia sub președinția lui Vladimir Putin au trecut aproape neobservate în împrejurările industriei olimpice. Când a primit invitația la Sankt Petersburg, autoarea nu știa că liderii ruși introduseseră legi împotriva promovării propagandei homosexuale față de minori în februarie 2012. Până în 2013, unii observatori din Occident se temeau că orice comportament public care ar fi sugerat homosexualitatea putea fi pedepsit, întrucât minorii erau prezenți foarte des în spațiile publice. De pildă, Lenskyj amintește că în septembrie 2013 un grup de părinți i-au solicitat lui Putin să interzică cântărețului britanic Elton John să mai susțină concerte la Moscova, pe motiv că ar promova drepturile homosexualilor și astfel s-ar încălca legea.

BOOK REVIEWS / COMPTES-RENDUS / RECENZII BOOK NOTES / NOTES DE LECTURE / NOTE DE LECTURĂ

83

În capitolul al IV-lea, „Nationalism, Boycotts and the Olympic Industry”, autoarea analizează exploatarea victoriilor sportive pentru scopuri naționaliste de-a lungul istoriei olimpice. Astfel, propunerile de boicot a Jocurilor Olimpice de la Soci s-au lovit de o opoziție semnificativă. Lideri din domeniul sportului, politicieni, și atleți au fost de acord cu argumentele populare că boicotul ar fi ineficient și ar dăuna exclusiv sportivilor (de pildă, ne putem aminti de edițiile Jocurilor Olimpice de vară de la Montreal 1976, Moscova 1980 sau Los Angeles 1984). Însă, trebuie menționat că a existat un sprijin puternic pentru boicot al sponsorilor olimpici precum și alte forme de protest. De asemenea, ideile unor critici care au comparat Rusia lui Putin cu Germania Nazistă a lui Hitler, aducând aminte de oportunitatea de boicot ratată de la Jocurile Olimpce de la Berlin din 1936, au fost respinse în totalitate. O analiză rațională a sprijinit poziția anti-boicot, fapt ce demonstrează că sportul este special și poate să transceadă politicul, chiar și la cel mai înalt nivel. Nu în ultimul rând, în capitolul al V-lea, „The Olympic Industry and Putin’s Russia”, sunt examinate implicațiile atitudinii și politicilor Rusiei cu privire la minoritățile sexuale, rădăcinile lor istorice îndelungate și rezistența la schimbare. Activiștii LGBT au dezvoltat strategii specifice contextului rus actual, nu neapărat urmărind modelele occidentale sau evaluând progresul acestora. În ceea ce privește legislația anti-gay, Lenskyj susține că, compatibilitatea dintre Rusia lui Putin și mișcarea olimpică, ne poate oferi explicații referitoare la lipsa de acțiune a Comitetului Internațional Olimpic și a imunității lui Putin față de cenzura internațională. Din punct de vedere al metodologiei, cartea lui Helen Jefferson Lenskyj este un exemplu de cercetare științifică riguroasă. Cu toate că are doar 124 de pagini, volumul se bazează pe o bibliografie vastă (peste 200 de cărți și articole) din domenii diferite ca, de pildă, istorie, sociologie sau științe politice și pe o analiză a presei internaționale. Dintre autorii pe care a fost fondată cercetarea, i-aș aminti pe: James Riordan, Allen Guttmann, Douglas Hartmann, Barbara Keys sau Emily J. Cooper. De asemenea, autoarea (profesor emerit al Universității din Toronto) mulțumește și Arhivelor Canadiene responsabile cu problematica minorităților sexuale, în special pentru sursele despre istoricul homosexualilor și lesbienelor din Rusia. Conchizând, tendințele mai puțin democratice, precum și incapacitatea reformării statului, au dus la încălcări repetate ale drepturilor omului în Rusia. Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci au lăsat în urmă un oraș cu cele mai moderne facilități sportive și hoteluri, dar și cu imaginea unei Rusii care condamnă minoritățile sexuale și a unui stat revizionist, care dorește să se impună în lume. Originalitatea subiectului și prezentarea detaliată a fiecărui aspect sunt, de asemenea, puncte esențiale care construiesc această carte ca un veritabil instrument științific, extrem de util atât pentru studenți, cât și pentru cercetători și experți din domeniu. Având în vedere toate argumentele menționate, recomand cu căldură lectura acestui volum. OCTAVIAN SOFRONEA

ARMAND GOȘU, Euro-Falia: turbulențe și involuții în spațiul post-sovietic, Editura Curtea Veche Publishing, București, 2016, 269 pp. Pe 4 martie 2016 Armand Goșu a lansat volumul intitulat „Euro-Falia: turbulențe și involuții în spațiul post-sovietic”, publicat la editura Curtea Veche Publishing, cu o prefață de Teodor Baconschi. Cartea reunește, în cele 269 de pagini, o serie de articole publicate de autor în perioada decembrie 2013 – aprilie 2016, ce tratează subiecte precum evoluțiile politice din Ucraina, Republica Moldova și campania militară a Federației Ruse în Siria. Autorul, în prezent conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității din București, este unul dintre cei mai buni specialiști din România pe spațiul ex-sovietic. Acesta are o bună pregătire academică în istoria României și a Rusiei, fiind

84

BOOK REVIEWS / COMPTES-RENDUS / RECENZII BOOK NOTES / NOTES DE LECTURE / NOTE DE LECTURĂ

absolvent al programului de licență al Facultății de Istorie, Universitatea din București și al școlii doctorale a Facultății de Istorie, Universitatea din Moscova. De asmenea, este autorul mai multor cărți și articole științifice publicate atât în țară cât și în străinătate ce tratează subiecte precum relațiile româno-ruse și politica externă a Rusiei. Datorită experienței dobândite ca cercetător la mai multe institute de cercetare din țară, dar și ca jurnalist la BBC Moscova și Revista 22, autorul oferă în volumul de față o analiză minuțioasă, clară și detaliată asupra evenimentelor din ultimii ani din Ucraina, Republica Moldova și în același timp cu privire la teme de actualitate precum implicarea Federației Ruse în războiul civil din Siria. Volumul că ajută la o mai bună înțelegere a evoluțiilor politico-militare ce au avut loc îl ultimii ani în proximitatea României și în Orientul Mijlociu. Totodată, cartea aduce în atenția publicului subiecte recente, despre care s-a scris puțin și de multe ori greșit în spațiul românesc. Cartea este împărțită în trei capitole, 1) „Ucraina: Destinul trist al revoluțiilor de la Kiev”, 2) „Republica Moldova: Prizoniera lui Vlad Plahotniuc” și 3) „Siria: Levierul lui Putin”, ce tratează subiecte distincte dar care au un numitor comun, Federația Rusă. Acestea sunt precedate de un cuvânt-înainte în care autorul atrage atenția cu privire la lipsa experților pe spațiul ex-sovietic din România ce reprezintă cauza directă a relațiilor proaste dintre București și Moscova de după 1989. În același timp, acesta pledează pentru înființarea „unei școli de studii rusești și euro-asiatice la București care să pregătească un corp de experți de care România are atât de multă nevoie” (p. 12). Primul capitol prezintă evenimentele și scena politică din Ucraina în perioada noiembrie 2013 – aprilie 2016. Principalele teme abordate de autor sunt EuroMaidanul și revoluția ucraineană din februarie 2014, serviciile secrete rusești și anexarea ilegală a peninsulei Crimeea, tacticile armatei ruse în războiul separatist din Donbas, alegerile prezidențiale și parlamentare din Ucraina (2014), acordurile de la Minsk, rolul oligarhilor în societatea ucraineană, evoluția politicii interne a Ucrainei după EuroMaidan, dar și posibilitatea unui parteneriat strategic româno-ucrainean. De asemenea, autorul face și o scurtă istorie a Ucrainei care ajută cititorul să înțeleagă legătura puternică a acestei țări cu Occidentul și cu Federația Rusă, dar și cauza divizării importante a societății ucrainene între pro-ruși și pro-occidentali. Totodată, acest lucru contribuie și la înțelegerea divergențelor dintre Kiev și Moscova referitoare la peninsula Crimeea. De asemenea, autorul oferă o viziune interesantă cu privire la obiectivele urmărite de Federația Rusă prin încercările de destabilizare a Ucrainei. „Miza pentru Kremlin nu este controlul asupra Donbasului sau ruperea în două a Ucrainei. Moscova nu vrea doar fâșii din Ucraina ea vrea întreaga Ucraina. Pentru că, fără Ucraina proiectul Uniunii Economice Euro-Asiatice, obiectivul lui Putin în al treilea mandat prezidențial poate eșua. Fără Ucraina în zona ei de influență, Rusia rămâne o putere regională; cu ea integrată în spațiul euro-asiatic, devine un centru mondial de putere.” (p. 118).

Un alt subiect important analizat de autor și mai puțin dezbătut în România este legat de consecințele anexării și militarizării Crimeei. Anexarea peninsulei a reprezentat o schimbare a balanței de putere în zona Mării Negre în favoarea Rusiei. „Anexarea Crimeei de către Rusia este un game changer, un punct de cotitură pentru regiunea extinsă a Mării Negre” (p. 9).

Autorul explică faptul că odată cu militarizarea peninsulei Federația Rusă a dislocat în Crimeea și sisteme mobile de rachete anti-navă și anti-aeriene, componente ale unu sistem antiacces și de interdicție zonală cunoscut în termeni de specialitate ca A2/AD. Este prezentată în termeni simpli, pe înțelesul tuturor, complexitatea sistemului A2/AD și rolul acestuia în limitarea libertății de mișcare în Marea Neagră a altor actori statali. În al doilea capitol, „Republica Moldova: Prizoniera lui Vlad Plahotniuc”, Armand Goșu face o analiză asupra evoluțiilor politice din Republica Moldova din ultimii ani, concentrându-se pe perioada octombrie 2015 – martie 2016. Temele acestui capitol prezintă scena politică de la Chișinău marcată de oligarhi, corupție, jocuri de culise și lupta pentru putere dintre partidele pro-europene. Pe lângă acestea, autorul evidențiază situația regretabilă în care Republica Moldova a ajuns după șapte ani de guvernare a coaliției pro-europene în urma căreia încrederea populației în instituțiile statului a devenit foarte mică.

BOOK REVIEWS / COMPTES-RENDUS / RECENZII BOOK NOTES / NOTES DE LECTURE / NOTE DE LECTURĂ

85

Astfel, lecturând acest capitol cititorul poate să înțeleagă cum a fost posibilă alegerea lui Igor Dodon, un pro-rus, în detrimentul Maiei Sandu, lider pro-european, în funcția de președinte al Republicii Moldova. De asemenea, autorul analizează influența și obiectivul Federației Ruse la Chișinău, dar și politica externă a României din ultimii față de Republica Moldova. În ultimii 25 de ani situația din Republica Moldova a fost caracterizată de o serie de probleme, iar statul a reprezentat un teren de luptă între interesele Occidentului și cele ale Federației Ruse. În viziunea lui Armand Goșu, pentru ca Republica Moldova să iasă din impas „trebuie depășită paradigma geopolitică Rusia – SUA, Est-Vest, Moscova – Bruxelles”(p. 215), iar partidele anti-oligarhice trebuie să facă front comun și să își aleagă un lider credibil, cu un trecut imaculat și neșantajabil (p. 215). Al treilea capitol, intitulat „Siria: Levierul lui Putin”, prezintă campania militară a Federației Ruse în Siria în perioada august 2015 – martie 2016 oferind informații și explicații cu privire la relațiile ruso-siriene, obiectivele strategice ale Kremlinului în Siria, ISIS și relațiile ruso-turce din ultimii ani precum și similitudinile dintre regimurile semi-autoritare de la Moscova și Akara. De asemenea, autorul menționează că ajutorul pe care Moscova îl oferă regimului lui Bashar al-Assad are ca scop protejarea ultimului aliat din Orientul Mijlociu, poziția strategică pe care baza din portul Tartus i-o oferă în Marea Mediterană dar și apărarea unui bun client al industriei de armament a Federației Ruse. Totodată, Armand Goșu explică faptul că aceaste obiective fac parte dintr-o strategie mai mare a Kremlinului ce vizează obținerea unui nou aranjament de securitate, Moscova fiind nemuțumită de urmările Războiului Rece (pp. 238-239). În același timp, prin prezența Federației Ruse în Siria, Moscova urmărește combaterea influenței americane în lume, înclusiv în Orientul Mijlociu (p. 233). Pe lângă acest lucru, autorul pune în balanță costurile și beneficiile implicării Rusiei în războiul civil din Siria. Așadar, volumul de față se adresează celor care vor să afle mai multe informații despre anexarea Crimeei, războiul din Ucraina, politica internă a Republicii Moldova și războiul civil din Siria, oferind o analiză clară asupra acestor evenimente. O carte bine documentată, ce merită parcursă de către cei ce doresc să înțeleagă politica externă a Federației Ruse din ultimii ani cu privire la Ucraina, Republica Moldova și Siria. CĂTĂLIN COSTEA

VIDA BAJC (ed.), Surveilling and Securing the Olympics. From Tokyo 1964 to London 2012 and Beyond, Palgrave MacMillan, Londra, 2016, 420 pp. Acest volum colectiv reprezintă una dintre cele mai bune expertize istorico-sociale a Jocurilor Olimpice, cu accent pe securitizare și măsurile luate de organizatorii acestor evenimente sportive colosale pentru siguranța sportivilor. Această analiză are în vedere atât publicitatea națională și internațională de la fiecare ediție în parte, începând de la Tokyo 1964 și până la Londra 2012, cât și relațiile dintre Comitetul Internațional Olimpic și Comitetele Olimpice Naționale. În acest sens, este amintită viziunea lui Claude Levi-Strauss, care a argumentat că Jocurile sunt un mecanism prin care se crează diferențe și ierarhie din monotonie și egalitate. De pildă, de Coubertin a subliniat faptul că diferențele sociale nu contează în sport, însă selecția atleților pentru competiția sportivă supremă ține cont de poziția din clasamente, aducându-i împreună pe cei mai buni dintre aceștia. Prima parte a cărții cuprinde două capitole („The Olympic Games as Complex Planned Event: Between Uncertainty and Order through Security Meta-ritual” – Vida Bajc & „On Security and Surveillance in the Olympics: A View from Inside the Tent” – Richard W. Pound) și este mai degrabă o prezentare generală a complexității mișcării olimpice și a nevoii incontestabile de securitate. În cadrul Jocurilor Olimpice moderne, cea mai mare amenințare în primii ani de la apariția lor a fost participarea

86

BOOK REVIEWS / COMPTES-RENDUS / RECENZII BOOK NOTES / NOTES DE LECTURE / NOTE DE LECTURĂ

recompensată financiar în competiții și ulterior dezvoltarea profesionismului. În acest sens, Vida Bajc amintește de sportivul Jim Thorpe, câștigătorul medaliilor de aur în probele de pentatlon și decatlon la Stockholm 1912, care a jucat și într-o ligă inferioară de baseball, cu propriul nume, nu sub pseudonim ca alți atleți, pentru o sumă de bani infimă, ceea ce a rezultat în denunțarea sa de către un jurnalist și retragerea medaliilor de către Comitetul Internațional Olimpic. Partea a II-a a cărții este construită pe studii de caz (capitolele III-XVII), respectiv sunt prezentate toate aspectele care au condus la securitizare în carul Jocurilor Olimpice, de la ediția de la Tokyo 1964 până la Londra 2012. Capitolul al III-lea, intitulat „Modernity and the Carnivalesque (Tokyo 1964)” este realizat de Christian Tagshold, care evidențiază problema guvernului rasist din Africa de Sud. Nici măcar intervenția președintelui Comitetului Internațional Olimpic de la acea vreme, Avery Brundage, nu reușește să evite excluderea de la Jocuri a atleților din Pretoria. Însă, chiar dacă Africa de Sud absentează, prezența țărilor de pe acest continent a fost în creștere, întrucât în anii 1960 mai multe dintre acestea devin independente. Capitolul al IV-lea, „Repression of Protest and the Image of Progress”, aparține lui Kevin Witherspoon și descrie situația de la Jocurile Olimpice de la Mexico City din 1968, reprimarea violentă a studenților care protestau pentru libertate și dreptate și încercarea guvernului de a scăpa de responsabilitate, care afirma că ceea ce s-a întâmplat a fost din vina instigatorilor străini, iar Olimpiada a fost folosită ca instrument de către adversarii Mexicului. De asemenea, este prezentat și protestul atleților afro-americani, Smith și Carlos, și implicațiile acestuia, ca urmare a revoltelor rasiale din Statele Unite ale Americii în 1968. Capitolele V și VI, „Fear of Radical Movements and Policing the Enemy Within (Sapporo 1972)” & „The Most Beautiful Olympic Games That Were Ever Destroyed (München 1972)”, sunt contribuțiile lui Kiyoshi Abe, respectiv Jørn Hansen, care analizează Jocurile Olimpice de iarnă și de vară din 1972. Este pentru prima dată când terorismul atacă sportul la cel mai înalt nivel. După evenimentul tragic în care și-au pierdut viața mai mulți sportivi israelieni, s-a luat decizia ca măsurile de securitate să fie sporite, creând de la o ediție la alta un aparat de securitate din ce în ce mai eficient și mai sufocant. Asaltul asupra clădirii israeliene nu a însemnat sfârșitul Jocurilor, ci instaurarea unei noi stări de spirit a manifestării, iar mai mulți autori și experți din domeniu au fost de acord că sportul a început să cunoască teama. De asemenea, un efect pozitiv al Jocurilor Olimpice de la München 1972 a fost cel de deschidere a căii pentru dilatarea economică extraordinară din anii care au urmat. Acest lucru se observă prin faptul că Jocurile primesc garanția că vor avea loc, însă cu prețul unor măsuri de siguranță extrem de riguroase. Capitolele VII și VIII, „The Army’s Presence Will Be Obvious (Montreal 1976)” & „To Guarantee Security and Protect Social Order (Moscow 1980)”, descriu măsurile de securitate luate după ediția de la München și conturarea unei securitizări din ce în ce mai dificil de stăpânit. Contribuția lui Bruce Kidd și Carol Marmor-Drews evidențiază că cele trei ediții succesive, Montreal 1976, Moscova 1980 și Los Angeles 1984, vor suferi ca urmare a unui boicot politic, iar abundentele știri din presă, create și transmise prin acest boicot vor împiedica înțelegerea evoluției istorice. Capitolul al IX-lea, „Cross-National Intelligence Cooperation and Centralized Security Control System (Seoul 1988)”, aparține autorilor Gwang Ok și Kyoung Ho Park, și explorează ediția de la Seul în care mișcarea olimpică își va regăsi unitatea și pacea. Se va înțelege că în acea ediție frumoasă și plină de pace, în pofida situației conflictuale dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord, s-au unit toate metodele de siguranță dobândite în timpul ultimilor doisprezece ani și care au putut fi adoptate tocmai pentru că ediția din 1972 de la München a fost cea care a sporit vigilența și precauția în competițiile sportive. Acesta este motivul pentru care ediția germană a Jocurilor este considerată una a schimbării, în mod clar și irevocabil. În capitolele X și XI, „Platform for Local Political Expression and Resolution” & „Rupturing Performer-Spectator Interaction”, autorii Stephen Essex și Ingrid Rudle aduc în atenție una dintre edițiile cele mai pașnice a Jocurilor Olimpice, respectiv Barcelona 1992. Jocurile care se dispută în orașul lui Samaranch, președintele Comitetului Internațional Olimpic, demonstrează că pacea olimpică redescoperită la Seul este exaltată. Cu trei ani înainte cădea Zidul Berlinului, iar Germania unificată era pregătită să concureze, iar sârbii care erau în război cu croații și bosniacii, participă la întreceri individual, dat fiind statutul neclar al Iugoslaviei. De asemenea, este semnalată și revenirea Cubei, iar Africa de Sud era în curs

BOOK REVIEWS / COMPTES-RENDUS / RECENZII BOOK NOTES / NOTES DE LECTURE / NOTE DE LECTURĂ

87

să fie readmisă. Este o universalitate deplină, iar Jocurile Olimpice capătă o reputație fără precedent. La Atlanta 1996, Jocurile au fost afectate de un exces de comercialism și de controale rigide pentru a evita actele de terorism, controale care s-au constatat a fi insuficiente, ca de pildă, atunci când a trebuit să se închidă parcul olimpic din cauza unei bombe, care a provocat moartea a două persoane. În capitolul XII, „National Special Security Event (Salt Lake City 2002)”, Sean P. Varano, George W. Burruss și Scott H. Decker își concentrează atenția asupra ediției Jocurilor Olimpice de iarnă de la Salt Lake City, care au avut de suferit ca imagine în urma scandalului de mită și influențare a unor arbitri, iar în capitolul XIII, „Asymetric Power Relations (Athens 2004)”, Anastassia Tsoukala face o analiză minuțioasă a Jocurilor de la Atena 2004, unde numeroase polemici s-au dezvoltat, din nou, în ceea ce privește arbitrii în discipline dependente de o evaluare tehnică, de pildă, în cazul boxului și gimnasticii artistice s-a vorbit despre comploturi, schimburi de favoruri, erori aparente sau adevărate. Analiza primei jumătăți a primului deceniu din secolul XXI se încheie cu capitolul XIV al lui Alberto Vanolo, „Spatialities of Control (Turin 2006)”, care prezintă măsurile de securitate luate pentru ediția Jocurilor Olimpice de iarnă de la Torino și cum a devenit amenințarea terorismului principala teamă pentru toate domeniile, sportul nefăcând excepție. Ediția de la Beijing 2008 a fost poate una dintre cele mai provocatoare din acest secol, motiv pentru care autorii Gladys Pak Lei Chong, Jeroen de Kloet și Guohua Zeng analizează în capitolul XV, „People’s Olympics? (Beijing 2008)”, pe lângă chestiunea delicată a statutului Tibetului, și amenințarea nivelului de poluare al orășelului olimpic. Nici o ediție a Jocurilor nu s-a confruntat cu probleme ambientale atât de serioase, iar unii sportivi chiar au refuzat să participe, considerând că este o problemă pentru siguranța persoanală, cum, de pildă, a fost cazul campionului etiopian Haile Gebreselassie care a renunțat să alerge la maraton din cauza smogului. Disciplinele cele mai afectate au fost ciclismul, maratonul, marșul și triatlonul. Capitolele XVI – „Promoting Civility, Excluding the Poor” și XVII – „Public-Private Global Security Assemblages”, propun ca studii de caz edițiile de la Vancouver 2010 și Londra 2012. Autorii Jacqueline Kennelly, respectiv Joseph R. Bongiovi ne spun că deși Jocurile s-au desfășurate fără probleme, mobilizarea de securitate care le-a precedat a fost una nemaiîntâlnită până la acel moment. De pildă, securitatea excesivă a transformat Londra într-o adevărată fortăreață, fiind mobilizați aproximativ patruzeci de mii de militari, forțe de ordine și voluntari. Nu în ultimul rând, partea a III-a reprezintă, de fapt, concluzia acestui volum – „Olympic Dilemmas: Surveillance, Security, Democracy” și aparține coordonatorului său, Vida Bajc. Sunt prezentate provocările pe care această cercetare le lansează pentru viitor, atât pentru organizatori, cât și pentru spectatori. Este sau nu promovată o anumită cultură civică prin intermediul Jocurilor Olimpice? Cum influențează elitele politice organizarea cu succes a unei manifestații de o asemenea anvergură? Cum va influența experiența Jocurilor Olimpice trupele de securitate – poliție, pompieri, servicii de securitate sau unități militare – atunci când aceștia se reîntorc la serviciul obișnuit? Acestea sunt doar câteva din întrebările pe care Vida Bajc le propune tuturor cercetătorilor interesați de subiect. Din punct de vedere al metodologiei, acest volum colectiv îndeplinește standardele unei cercetări științifice de cel mai înalt nivel. Sunt reuniți unii dintre cei mai buni profesori și experți din domeniu, care predau în universități de prestigiu de pe mapamond. Bibliografia utilizată este extrem de vastă (aproximativ 400 de surse primare și literatură de specialitate), iar aparatul critic extrem de solid, cu trimteri precise. Se regăsesc lucrări din mai multe domenii ca, de pildă, sport, istorie, sociologie, științe politice sau studii de securitate, ceea ce conferă volumului un caracter de pluridisciplinaritate. Chiar dacă în mare parte analiza este una calitativă, există și analiză cantitativă a unor date statistice cu privire la fenomenul olimpic și la mobilizarea pentru asigurarea securității competițiilor sportive. Pe lângă toate aceste aspecte, aș dori să mai remarc faptul că studiul este destinat atât cercetătorilor, cât și celor pasionați de domeniu și că prezentarea detaliată a fiecărui aspect și claritatea mesajului transmis sunt, de asemenea, argumente puternice pentru a vă recomanda lectura acestui volum. OCTAVIAN SOFRONEA