ACADEMIA ROMÂNĂ ICSU „C.S. NICOLĂESCU-PLOPŞOR” CRAIOVA

ARHIVELE OLTENIEI

27 SERIE NOUĂ

EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE 2013

Acest număr al revistei „Arhivele Olteniei” apare cu sprijinul integral al Bibliotecii JudeŃene „Alexandru şi Aristia Aman”, Craiova

Colegiul editorial/Editorial Board Redactor-şef/Editor in Chief: Cezar Avram (ICSU „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova). Redactor-şef adjunct/ Assistant Editor in Chief: Ion Militaru (ICSU „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova). Secretar de redacţie/Assistant Editor: Iustina Burci (ICSU „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova). Colegiul consultativ/Advisory Board: acad. Dan Berindei (Academia Română, Bucureşti), acad. Dinu C. Giurescu (Academia Română, Bucureşti), acad. Ştefan Ştefănescu (Academia Română, Bucureşti), acad. Alexandru Vulpe (Academia Română, Bucureşti), Marc Olivier Baruch (EHEES, Paris), Anne Marie Cassoly (Universitatea „Robert Schumann”, Strasbourg), Cristian Preda (Universitatea din Bucureşti), Laurenţiu Vlad (Universitatea din Bucureşti). Colegiul de redacţie/ Editorial Board: Mihaela Bărbieru (ICSU „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova), Dinică Ciobotea (Universitatea din Craiova), Ileana Cioarec (ICSU „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova), Sorin Liviu Damean (Universitatea din Craiova), Gheorghe Dănişor (Universitatea din Craiova), Georgeta Ghionea (ICSU „C. S. Nicolăescu-Plopşor”), Simona Lazăr (ICSU „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova), Nicolae Mihai (ICSU „C. S. Nicolăescu-Plopşor”), Tudor Nedelcea (ICSU „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova), Loredana-Maria Ilin-Grozoiu (ICSU „C. S. Nicolăescu-Plopşor”), Daniela Osiac (Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989), Oana-Andreia Sâmbrian (ICSU „C. S. Nicolăescu-Plopşor”), Mihai Vladimirescu (Universitatea din Craiova). Asistenţi de redacţie/Editorial assistants: Denisa Bică (Universitatea Spiru Haret, Craiova), Anca Ceauşescu (ICSU „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova), Gabriel Croitoru (ICSU „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova), Narcisa Mitu (ICSU „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova), Ramona Pârvu (Universitatea din Craiova), Dragoş Troanţă Rebeleş Turculeanu (Societatea Academică de Ştiinţe Administrative, Bucureşti), Laura Sava (ICSU „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova). „Arhivele Olteniei” este o revistă supusă procesului de peer-review şi este indexată în ERIH. Revista se poate procura / can be procured at: EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE, Calea 13 Septembrie, nr. 13, Sector 5, Bucureşti, România, 050711, Tel. 4021–318 8106; 4021–318 8146; Tel./Fax. 4021–318 2444; e-mail: [email protected] ORION PRESS IMPEX 2000 S.R.L., P.O. BOX 77–19, Bucureşti, Sector 3, Tel/Fax 4021–610 6765, 4021–210 6787; e-mail: [email protected]. S.C. MANPRES DISTRIBUTION S.R.L., Piaţa presei libere, nr. 1, Corp B, Etaj 3, Cam. 301-302, sector 1, Bucureşti, Tel.: 4021 314 63 39, fax: 4021 314 63 39. E-mail: [email protected], [email protected], www.manpres.ro Manuscrisele, pe care doriţi să le publicaţi, cărţile şi revistele pentru schimb, precum şi orice corespondenţă se vor trimite colegiului de redacţie al revistei, pe adresa: str. Unirii nr. 68, Craiova. / The manuscripts, you would like to have considered for publication, the books and the reviews for exchange or for review or any correspondence can be sent to the Editorial Board at the following address: str. Unirii, nr. 68, Craiova. Responsabilitatea pentru opiniile ştiinţifice exprimate revine în întregime autorilor textelor. Manuscrisele nepublicate nu se returnează.

EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE www.ear.ro

CUPRINS

IN HONOREM Acad. DAN BERINDEI – 90 …………………………………………......

7

ARHEOLOGIE–ISTORIE SIMONA LAZĂR, Repere cronologice cu privire la Hallstattul mijlociu în Oltenia (Chronological References Regarding the Middle Hallstatt Period from Oltenia)……………………………………………………………………. ILEANA CIOAREC, Domeniul Mănăstirii Strehaia (Le domain foncière du monastère Strehaia)............................................................................................... GABRIEL CROITORU, Reforma secularizării averilor mănăstireşti. Aspecte privind istoricul problemei (La réforme de la secularization de richesses de monastères. Les aspects concernant l'histoire de problème) ................................ PAUL-EMANOIL BARBU, Imaginea judeţului Vâlcea într-o statistică din 1851 (The Image of Vâlcea County in an Official Statistics from 1851)…………………... CEZAR AVRAM, ROXANA RADU, O filă din istoria diplomaţiei contemporane: Italia, între ambiţiile coloniale şi Tripla Alianţă (A Page in the History of Contemporary Diplomacy: Italy, between Colonial Ambitions and the Triple Alliance) ……………………………………………………………………….. ANEMARI MONICA NEGRU, Alexandrina Gr. Cantacuzino, Mica Înţelegere Feminină şi mişcarea feministă din anii interbelici (Alexandrina Gr. Cantacuzino, The Small Feminin Agreement and Feminist Action during Inter-War Period)..........…………………………………………………………………… FLORIN NACU, Aspecte privind structura socială în mediul urban la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea (Aspects Regarding the Social Structure in the Urban Area at the End of the 19th Century and the Begining of the 20th Century) ……………………………………………………………... SILVIU-GABRIEL LOHON, „Realist în formă, socialist în conţinut”. Artele şi puterea sovietică după Marea Revoluţie din Octombrie (1917-1919) (‘Realistic in Form and Socialist in Content’. The Arts and Soviet Power at the Dawn of the October Revolution) …................................................................................... GEORGETA GHIONEA, Instituţii cooperatiste în judeţul Dolj, în intervalul 1918-1948 (Co-operative institutions in Dolj County (1918-1948)) ..................................... DIANA-MIHAELA PĂUNOIU, Sărbătorile naţionale în cadrul aparatului de propagandă carlist (1938-1940) (Celebrations inside Carlist Propaganda Organisation (1938 – 1940))……..................................…................................... ŞERBAN PĂTRAŞCU, Hanul Puţureanu din Craiova (L’auberge Puţureanu de Craiova) ................................................................................................................ ANDREI FLORIN SORA, Politizare şi politehnizare în România comunistă. Repere legislative privind învăţământul superior (1948-1989) (Politicization and Polytechnization in Communist Romania. The Higher Education Regulations (1948-1989))…………………………………………………………………….

ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. 27, 2013, pp. 3-6

9 19

45 55

69

87

95

107 119

133 147

155

PETRE OPRIŞ, Focoasele nucleare ale armatei române şi criza rachetelor nucleare sovietice din Cuba (The Nuclear Warheads of Romanian Army and the Cuban Missile Crisis) ..................................................................................................... CEZAR AVRAM, PETRE OPRIŞ, Reguli privind emigrarea prin România a cetăţenilor de religie mozaică din Uniunea Sovietică şi Polonia (5 octombrie 1973) (The Emigration Rule through Romania of Jewish Citizens of the Soviet Union and Poland (October the 5th, 1973))………………………………………………… MATEI GHEBOIANU, Fraude în procesul de admitere la Institutul de Mine din Petroşani (1976-1978) (Irregularities in the Admission Exam to Mining Institute of Petroşani (1976-1978))....................................................................... PETRE OPRIŞ, LAURA-ANTOANETA SAVA, Petrolul african şi exporturile militare româneşti din anii ’80 (The African Oil and the Romanian Military Exports in the 1980s)………………………………...………................................ MIHAELA BĂRBIERU, Alegerile administraţiei locale din anul 2012. Rezultatele şi validarea lor în judeţul Dolj (The Election for Local Administration in 2012. The Results and their Validation in Dolj County)….......................…………..

169

183

193

201

219

FILOLOGIE ANTONIO SORELLA, Materialitatea în filologie (The Materiality in Philology) ………. MIHAI CIMPOI, Canonul estetic sorescian (Sorescu’s Aesthetic Canon)………………... TUDOR NEDELCEA, Avatariile tipăririi manuscriselor eminesciene (The Avatars of Eminescu’s Print) .............................................................................................. TEODOR SÂMBRIAN, Un supliment la Dicţionarul limbii române din perspectivă istorico-juridică. Lit. An-Ap (An Addenda to the Romanian Language Dictionary from a Historic-Juridical Perspective. Letters An-Ap) …………… IUSTINA BURCI, Forme de relief pozitive şi sinonimele lor (Positive Landforms and their Synonyms) ................................................................................................. FLORENTINA PASCU, Câteva consideraţii stilistice asupra operei lui Marin Preda (A Few Stylistic Considerations on Marin Preda’ s Works)................................................................................................................

227 255 261

269 305

317

ETNOGRAFIE ANCA CEAUŞESCU, Ipostaze ale locului şi spaţiului în gândirea tradiţională (Different Hypostases of Place and Space in the Traditional Belief) ………….................. 339 COSTEL CIOANCĂ, Spre o antropologie cosmică? Premise şi fundamente ale alegerii la nivelul basmului românesc (Towards a Cosmic anthropology? Premise and foundation of choice in the Romanian fairy tale)................................................ 357 LOREDANA-MARIA ILIN-GROZOIU, Arta broderiei medievale la mănăstirile din Ţara Românească (The art of the medieval embroidery at the monasteries from Wallachia) .................................................................................................. 367 GABRIELA BOANGIU, Elemente tradiţionale prezente în spaţiul cultural al judeţului Argeş (Traditional Elements of the Cultural Space in Argeş County) ………… 381

FILOSOFIE-SOCIOLOGIE ION MILITARU, O variantă tragică a Criticii raţiunii pure – Faust – o interpretare (Une variante tragique de la Critique de la raison pure – Faust – une interprétation) …………….................................................................................. 389 GHEORGHE DĂNIŞOR, Semnificaţia Justiţiei (La signification de la justice) 415 …………...

STUDII JURIDICE ROXANA RADU, Concediul pentru creşterea copilului în reglementările Uniunii Europene (Parental Leave under the Rules of the European Union) ………….. 417 OANA DUMITRESCU-RĂVAŞ, RAMONA MARIA BĂDESCU, Scurt periplu istoric privind instituţia căsătoriei din Antichitate până în epoca modernă (A Quick Survey on the Institution of Marriage from Antiquity to Modern Times)…………………….................................................................................. 425

ECONOMIE LAURENŢIU RADU, Promovarea afacerilor pe internet (Promoting Business via Internet) …………...............................................................................................

445

RECENZII Diana-Mihaela Păunoiu, Rezidenţa regală a Ţinutului Olt (1938-1940), Bucureşti, Editura Academiei Române, 2012, 348 p. (Roxana Radu) ……………………………. Răzvan Victor Pantelimon (coord.), Elemente istorico-juridice pentru înţelegerea chestiunii Insulelor Malvine, Bucureşti, Editura Corint, 2013, 252 p. (Roxana Radu) ................................................................................................................... Catagrafia fiscală a Moldovei din anul 1820 (editor Corneliu Istrati), Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2011, 612 p. (Iustina Burci) ............. Catagrafia Vistieriei Moldovei (1820-1845) de Mircea Ciubotaru şi Silviu Văcaru. I. Ţinutul Romanului. Partea I (1820), vol. editat de Lucian Valeriu Lefter şi Silviu Văcaru, Introducere de Mircea Ciubotaru, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2013, 316 p.; Catagrafia Vistieriei Moldovei (1820-1845), coord. de Mircea Ciubotaru şi Silviu Văcaru. II. Ţinutul Iaşi. Partea I (1820), volum editat de Marius Adumitroaei, Mircea Ciubotaru şi Silviu Văcaru, Introducere de Mircea Ciubotaru, Iaşi Casa Editorială Demiurg Plus, 2013, 464 p.; Catagrafia Vistieriei Moldovei (1820-1845). IV. Ţinutul Bacău. Partea I (1820), volum editat de Mircea Ciubotaru, Sorin Grigoruţă şi Silviu Văcaru, Introducere de Mircea Ciubotaru, Iaşi, Casa Editorială Demiurg Plus, 2013, 590 p.; Catagrafia Vistieriei Moldovei (1820-1845). V. Ţinutul Hârlău. Partea I (1820), volum editat de Marius Adumitroaei şi Mircea Ciubotaru, Introducere de Mircea Ciubotaru, Iaşi, Casa Editorială Demiurg Plus, 2013, 420 p. (Iustina Burci) ..........................................................................................

455

456 458

459

Roxana Radu, Dreptul Uniunii Europene privind relaţiile de muncă, Craiova, Editura Aius, 2013, 290 p. (Laura Antoaneta Sava) ....................................................... Maria Cosniceanu, Nume de familie (din perspectivă istorică), vol. 2, Chişinău, Academia de Şiinţe a Republicii Moldova, Institutul de Filologie, Editura Pontos, 2010, 154 p. (Iustina Burci)…………………………………………………………... Vasile Pistolea, Triptic pascal: crucea, mielul, oul, Editura Episcopiei Caransebeşului, 2013, 250 p. (Gabriela Boangiu) ......................................................................... John Meyendorff, Teologia bizantină. Tendinţe istorice şi teme doctrinare, ediţia a II-a revizuită (traducere din limba engleză şi cuvânt înainte de Alexandru I. Stan), Bucureşti, Editura Nemira, 2011, 350 p. (Loredana-Maria Ilin-Grozoiu) .......... Pamfil Bilţiu, Prelucrarea artistică a lemnului în arta populară din Maramureş, Baia Mare, Editura Eurotip, 2010, 180 p. (Gabriela Boangiu) ................................... Iustina Burci, Dicţionar de meserii şi funcţii vechi, Craiova, Editura Universitaria, 2009, 294 p. (Cosmin Vilău) ......................................................................................... Steven Runciman, Teocraţia bizantină, traducere şi studiu introductiv de Vasile Adrian Carabă, Bucureşti, Nemira Publishing House, 2012, 180 p. (Nicolae Mihai).... Robin Nadeau, Les manières de table dans le monde gréco-romain, Presses Universitaires de Rennes/, Presses universitaires François-Rabelais, 2010, 496 p. (Nicolae Mihai) .................................................................................................................

460

462 463

464 468 469 470

471

ABREVIERI ........................................................................................................................... 473

POLITIZARE ŞI POLITEHNIZARE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ. REPERE LEGISLATIVE PRIVIND ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR (1948-1989)∗ ∗

ANDREI FLORIN SORA

Realizările în învăţământ, în perioada comunistă, nu au fost puţine şi au avut un impact major pentru ansamblul societăţii româneşti: eradicarea analfabetismului, învăţământ obligatoriu de zece clase, învăţământ gratuit, creşterea numărului de elevi şi studenţi. Un pas legislativ decisiv spre comunizarea totală a învăţământului a fost decretul-lege al Marii Adunări Naţionale, nr. 175 din 2 august 1948, considerat „un moment de ruptură nu numai cu tradiţiile şcolii româneşti, dar şi cu procesele şi tendinţele învăţământului din ţările vest europene”1. Amintim faptul că, în toamna anului 1947, comuniştii au iniţiat un amplu proces de epurare în rândul cadrelor didactice din învăţământul superior2, care l-a completat pe cel pus în practică imediat după august 1944. Prin decretul-lege din 1948, învăţământul public devenea un drept egal pentru toţi cetăţenii, organizat exclusiv de stat şi cu caracter laic3. În învăţământul superior românesc, modelul sovietic4 a fost adoptat fără o adaptare judicioasă la tradiţiile româneşti, la organizarea anterioară şi fără să se aibă în vedere, în materie de educaţie, alte exemple străine. Decretul-lege din 1948 a pus bazele unui sistem de învăţământ liniar: şcoală elementară cu două cicluri (I şi II); şcoală medie (licee, şcoli tehnice şi pedagogice) şi ciclul superior. Învăţământul superior cuprindea: universităţi (aveau ca obiectiv formarea de cadre ale corpului didactic), politehnici şi, respectiv, „institute de învăţământ superior”, ultimele două pentru specializarea ∗ Acest studiu a fost susţinut de către CNCS-UEFISCDI, prin proiectul PN-II-ID-PCE2011-3-0476, Planificare economică, învăţământ superior şi acumularea capitalului uman în România în timpul regimului comunist (1948-1989). ∗ Universitatea din Bucureşti, Centrul de Studii Administrative, Culturale şi Economice; [email protected] 1 Steliana Perţ, Învăţământul, în: N. N. Constantinescu, „Istoria economică a României, 1939-1989”, vol. 2, Bucureşti, Editura Economică, 2000, p. 323. 2 Maria Someşan, Universitate şi Politică în deceniile 4-6 ale secolului XX. Episoade şi documente, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2004, p. 241. 3 Decretul nr. 175/1948 pentru reforma învăţământului, art. 1, în Gheorghe Bunescu (coordonator), Gabriel Albu, Emil Stan, Filip Stanciu, „Antologia legilor învăţământului din România”, Bucureşti, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, 2004, p. 342. 4 Începând cu anul 1948, în toate instituţiile de învăţământ superior se predau cursuri de filosofie marxistă, Ştefan Bârsănescu, Florela Bârsănescu, Dicţionar cronologic. Educaţia, învăţământul, gîndirea pedagogică din România, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978, p. 151.

ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. 27, 2013, pp. 155-168

Andrei Florin Sora _______________________________________________________________________________

156

personalului tehnic de producţie5. Universităţile şi politehnicile depindeau de Ministerul Învăţământului Public, iar institutele de învăţământ superior se puteau afla şi sub tutela ministerelor de resort6. Dacă în universităţi şi politehnici durata studiilor era de la patru la şase ani, în institutele de învăţământ superior durata studiilor era între trei şi patru ani7. Legea din 1948 aducea lămuriri în privinţa programului de studii doctorale, care urma să se desfăşoare pe durata a trei ani. Diploma de doctor era acordată doar de către universităţi şi politehnici8. În capitolul „Dispoziţii finale” se preciza faptul că în instituţiile de învăţământ superior urmau să fie desfiinţate catedrele inutile9. Acest proces de reformă a fost însoţit de eliminarea elementelor indezirabile comuniştilor din interiorul corpului profesoral. La scurt timp de la adoptarea legii din 1948, în Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (P.M.R.)10 au avut loc lungi discuţii cu privire la învăţământul superior11. Una dintre temele de disensiune se referea la limitarea la două tipuri de instituţii de învăţământ superior: universităţi şi institute. Conform acestei propuneri, rămase în stadiu de proiect, politehnicile erau integrate institutelor, argumentul pentru această alegere fiind acela că în U.R.S.S era acelaşi sistem12. Începând cu anul 1948, asistăm la un control total al P.M.R. asupra instituţiilor de învăţământ superior: structura, corpul profesoral, selecţia studenţilor şi a absolvenţilor pe criterii politice şi sociale13, modificarea specializărilor şi a curriculei universitare după model sovietic şi în ton cu noua viziune asupra economiei româneşti. Se urmărea transformarea învăţământului superior „dintr-un învăţământ mai mult aşa-zis teoretic, într-un învăţământ practic, tehnic”14. De asemenea, s-a prevăzut ca numărul studenţilor să fie fixat 5

Mize sociale, tradiţii şi inovaţii în legislaţia învăţământului românesc, în: „Antologia legilor învăţământului din România”, p. 15. 6 Decretul nr. 175/1948 „pentru reforma învăţământului”, art. XVI-XVII, în: ibidem, p. 343. 7 Ibidem, art. XVIII. 8 Ibidem, art. XXIII. 9 Ibidem, art. XXXIII. 10 Între 1948 şi 1965, Partidul Comunist Român (P.C.R.) a purtat numele de Partidul Muncitoresc Român (P.M.R.), în anul 1965 revenindu-se la denumirea iniţială. 11 Şedinţă din data de 7 octombrie 1948, în Stenogramele şedinţelor Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, vol. I, 1948, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2002, pp. 248-267. 12 Şedinţă din data de 11 octombrie 1948, în Stenogramele şedinţelor ..., vol. I, 1948, cuvântarea tovarăşului Gheorghe Vasilichi (ministrul Învăţământului Public), p. 275. 13 „Fiii elementelor exploatatoare” nu aveau acces la şcoli pedagogice şi nu se puteau înscrie la facultăţi precum Geologie, Filosofie, Pedagogie, Filologie, Istorie, Geografie, Drept, Economie. Vezi Silvia-Nicoleta Tudosoiu, Educaţia în sistemul comunist din România (1965-1989), teză de doctorat, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie, Bucureşti, 2010, p. 33. 14 Vezi Şedinţa Secretariatului Comitetului Central (C.C.) al P.M.R. din 4 februarie 1949, Anexă: Raport despre reforma învăţământului şi problema şcolară, în: „Stenogramele şedinţelor ...”, vol. II, 1949, Bucureşti, Arhivele Naţionale ale României, 2003, p. 50.

Politizare şi politehnizare în România comunistă. Repere legislative (1948-1989) 157 _______________________________________________________________________________

anual de către Consiliul de Miniştri, după „criteriile cerute de necesităţi”15. Referindu-se la activitatea ministrului bolnav, Gheorghe Vasilichi, Iosif Chişinevschi afirma: „... Ministerul Învăţământului nu este un minister de patru ore, el este mai important ca Ministerul Securităţii pentru că este vorba de distrugerea duşmanului pe planul culturii, de pregătirea cadrelor viitoare, de educarea claselor muncitoare...”16. Plenara lărgită a Comitetului Central al P.M.R., din 19-20 august 1953, a accentuat direcţiile trasate de legea din 1948, conducerea învăţământului revenindu-i unui singur minister, şi anume Ministerul Învăţământului, rezultat din unificarea Ministerului Învăţământului Public, Ministerului Învăţământului Superior şi a Direcţiei Generale a Rezervelor de Muncă17. Conform statutului tip al instituţiilor de învăţământ superior din 1953, una dintre cele trei „sarcini” ale acestora era asigurarea educaţiei ideologice şi politice a studenţilor şi profesorilor, pe baza învăţăturilor lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin18. Misiunea ideologică şi politică a învăţământului superior, şi deschiderea către „clasa muncitoare” au condus, în anul universitar 1949/1950, la înfiinţarea cursurilor serale, iar din anul universitar următor şi a formei fără frecvenţă19. Deşi aceste două forme de studiu nu au fost imediat generalizate pentru toate „specialităţile” din învăţământul superior, ele au atras un mare număr de candidaţi (36,9% din totalul populaţiei studenţeşti, în anul universitar 1957/1958)20. În anul 1959, a crescut gradul de selecţie al viitorilor studenţi de la formele fără frecvenţă şi seral, numărul de locuri fiind stabilit anual de către Consiliul de Miniştri, după aceleaşi criterii ca la învăţământul la forma zi21. Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri (H.C.M.), nr. 1788/1966, s-a aprobat organizarea formei de învăţământ seral pentru „tot învăţământul din domeniul

15

Decretul nr. 175/1948, art. XVII, art. XXIII, în: „Antologia legilor învăţământului din România”, p. 343, 344. 16 Stenograma şedinţei Secretariatului C.C. al P.M.R. din data de 31 ianuarie 1949, Stenogramele şedinţelor ..., vol. II, 1949, p. 39. 17 S.-N. Tudosoiu, op. cit., p. 36. 18 H.C.M. nr. 3886 din 17 noiembrie 1953, în Învăţămîntul superior din R.P.R. Colecţie de Decrete, Hotărâri ale Consiliului de Miniştri şi Regulamente, Ordine şi instrucţiuni ale Ministerului Învăţământului, [Bucureti], Editura de Stat Didactică şi Pedagogică, 1954, p. 43. 19 Jan Sadlak, Higher Education in Romania, 1860-1990: Between Academic Mission, Economic Demands and Political Control, State University of New York at Bufallo, Bufallo, 1990, p. 30. Pentru organizarea celor două tipuri de învăţământ vezi: Regulament cu privire la organizarea şi funcţionarea învăţământului superior seral şi fără frecvenţă aprobat prin Ordinul Ministerului Învăţământului şi Culturii, nr. 125/1959, în Adina Berciu-Drăghicescu, „Istoria Universităţii din Bucureşti. Documente (1864-1972)”, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2008, pp. 505-507. 20 Jan Sadlak, Planning of Higher Education in Countries with a Centrally Planned Socioeconomic System: Case Study of Poland and Romania, teză de doctorat, State University of New York at Buffalo, Buffalo, 1988, p. 194. 21 Ibidem, pp. 207-208.

Andrei Florin Sora _______________________________________________________________________________

158

universitar”22. Această politică a avut ca rezultat, pe de o parte, creşterea numărului de studenţi şi o mai mare deschidere către persoane care deja aveau o activitate lucrativă, iar pe de altă parte, a condus la o scădere a nivelului de învăţământ. În anii 1940 şi 1950, au fost adoptate şi alte măsuri care apropiau învăţământul românesc de cel din Uniunea Sovietică şi din alte state comuniste. Totuşi, decretul-lege din 1948 a fost evaluat critic încă din decembrie 1955, în cadrul celui de-al II-lea Congres al P.M.R23. Acuzaţiile principale vizau faptul că nu exista o corelare suficientă între, pe de-o parte, planurile educaţionale, procesul de predare şi învăţare, manuale, iar pe de altă parte, dezvoltarea economică şi culturală a ţării; se cerea o mai strânsă relaţie între învăţământul superior şi producţie24. Perioada de relaxare politică vizibilă şi în învăţământul românesc, în anii 1955-1956, a cunoscut o înăsprire după revoluţia din 1956, pentru ca, în anii 1960, curentul de destindere să se facă din nou simţit25. Printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri, din data de 26 iunie 1957, învăţământul superior trebuia să corespundă şi să îndeplinească cerinţele industriei, agriculturii, transportului, comerţului. Acest deziderat urma să se realizeze printr-un accent mai mare pus pe practică şi pe activitatea productivă în procesul de învăţământ26. Acelaşi act legislativ conţinea noi precizări cu privire la îmbunătăţirea compoziţiei sociale a candidaţilor admişi să urmeze cursurile învăţământului superior şi ce semnifica educarea comunistă a „studenţilor”27. Aveau prioritate candidaţii bursieri ai Sfaturilor Populare. În schimb, copiii de intelectuali şi ai altor categorii sociale, condamnate de regimul comunist, concurau doar pe 10% dintre locuri28. Totuşi, conform Mariei Someşan, regimul comunist nu a uzat de nicio lege care să se refere în mod explicit la eliminarea din Universitate a studenţilor cu „origine nesănătoasă”29. La începutul anilor 1960, s-au produs schimbări substanţiale în politica guvernului român, caracterizate prin distanţarea de Moscova30, acţiune vizibilă inclusiv prin criticarea unor trăsături ale învăţământul superior românesc

22

Liliana Barbu, Managementul calităţii în învăţământul preuniversitar, [Galaţi], Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2010, p. 5, http://bibliotecascolara.ro/Liliana_Barbu/Managementul _calitatii_Barbu_Liliana.pdf (accesat la 3 iunie 2013). 23 J. Sadlak, Planning of Higher Education..., p. 194. 24 Ibidem. 25 M. Someşan, op. cit., p. 242. 26 Dinu C. Giurescu (coord.), Istoria României în date, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003, p. 550; Ş. Bârsănescu, F. Bârsănescu, op. cit., p. 159. 27 Ş. Bârsănescu, F. Bârsănescu, op. cit., p. 159. 28 D. C. Giurescu, op. cit., p. 550. 29 M. Someşan, op. cit., p. 270. 30 Retragerea armatei sovietice din România a avut loc în anul 1958. În plus, de la sfârşitul anilor 1950 puterea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej nu a mai fost ameninţată în interiorul P.M.R.

Politizare şi politehnizare în România comunistă. Repere legislative (1948-1989) 159 _______________________________________________________________________________

împrumutate din Est31. Treptat, asistăm la recuperarea parţială a unor valori umane şi a unor tradiţii intelectuale anterioare regimului comunist, fenomen însoţit de o sincronizare mai mare, deşi nu completă, cu ceea se petrecea în alte ţări, nu doar în spaţiul comunist, ci şi în Occident. În anii 1960 şi 1970 au crescut foarte mult „schimburile cu străinătatea” ale Ministerului Învăţământului, activităţi realizate prin prezenţa la congrese (şi, uneori, organizarea lor în România), acces mai facil la literatura occidentală de specialitate, conferinţe, stagii de specializare şi documentare, cursuri de vară32. S-au amplificat contactele cu alte ţări (universităţi, ministere de profil), a crescut numărul românilor trimişi la studii în străinătate, dar şi al studenţilor străini veniţi în România. Studenţii străini au devenit, în anii 1970, o sursă financiară şi de prestigiu pentru învăţământul românesc. Printre măsurile luate în anii 1960 amintim: desfiinţarea taxelor, în 196133, în învăţământ34, admiterea pe baze meritocratice prin concurs, înfiinţarea unor noi centre de învăţământ superior la nivelul întregii ţări, ridicarea nivelului academic, consolidarea învăţământului de scurtă durată35. Alte schimbări au constat în creşterea importanţei institutelor politehnice şi a specializărilor tehnice, consecinţe şi a accelerării industrializării ţării. Legile învăţământului din 1968 (legea nr. 11 din 13 mai 1968) şi din 1978 (legea nr. 28 din 21 decembrie 1978) au accentuat procesul de distanţare faţă de modelul sovietic şi de recuperare a unor valori tradiţionale şi au consacrat o nouă viziune politică, economică şi educativă a conducerii comuniste din România, fără însă ca toate modificările anterioare să fie abrogate. Politehnizarea învăţământului superior s-a accentuat, iar independenţa instituţiilor de învăţământ superior faţă de Partid nu s-a produs. Pe de altă parte, interzicerea admiterii în învăţământul superior, din cauza unei origini sociale „nesănătoase”, a devenit o excepţie. Funcţionarea Ministerului Învăţământului (din 1971 Ministerul Educaţiei şi Învăţământului) a fost stabilită prin Decretul Consiliului de Stat (D.C.S.) nr. 416/1962, abrogat prin D.C.S. nr. 1171, din 29 decembrie 1968 (legea nr. 7/1969), modificat prin D.C.S. nr. 261, din 29 iulie 1971. Noi schimbări au survenit prin D.C.S. nr. 469, din 20 decembrie 1971. Decretul nr. 469/1971 a fost modificat prin D.C.S. nr. 125, din 15 martie 1973. Prin legea învăţământului din 1978 a fost înfiinţat Consiliul Superior al Educaţiei şi Învăţământului, ca 31

J. Sadlak, Higher Education in Romania, 1860-1990..., p. 37. Vezi, de exemplu: Informare privind modul în care s-au îndeplinit sarcinile prevăzute în planul de relaţii cu străinătatea pentru învăţământul superior în anul 1966, Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale (S.A.N.I.C.), Fond C.C. al P.C.R., Secţia Propagandă şi Agitaţie, ds. 4/1967, f. 17-24. 33 Pentru cuantumul taxelor în învăţământul superior în perioada comunistă vezi J. Sadlak, Planning of Higher Education..., p. 206. 34 Această decizie a fost adoptată prin H.C.M. nr. 546, din 30 august 1961. 35 B. Murgescu, op. cit., p. 387. 32

Andrei Florin Sora _______________________________________________________________________________

160

organism de îndrumare, control şi coordonare a învăţământului de toate gradele. În teorie, acest for era superior Ministerului Învăţământului, având atribuţii de control şi de îndrumare a ministerelor şi a celorlalte organe centrale şi locale, cu responsabilităţi în domeniul educaţiei şi învăţământului. Un alt organism cu atribuţii în organizarea şi coordonarea învăţământului în România a fost Congresul educaţiei şi învăţământului, înfiinţat prin legea învăţământului din 1978, organizat la fiecare cinci ani, care a jucat însă un rol secundar şi mai degrabă decorativ. În legile din 1968 şi din 1978 principiile funcţionării învăţământului românesc erau: drept la învăţătură fără deosebire de naţionalitate, sex, „rasă”, religie; caracter laic; învăţământ obligatoriu cu o durată de zece ani36; sistem de burse de stat; locuri de muncă asigurate de stat; gratuitate pentru toate nivelurile de învăţământ. Conform Constituţiei, folosirea liberă a limbii materne pentru „naţiunile conlocuitoare” era asigurată pentru toate gradele de învăţământ37. Legea din 1968 a revenit asupra unor forme de învăţământ desfiinţate în perioada comunistă, şi anume învăţământul de subingineri şi de conductori arhitecţi, integrat învăţământului superior, ca formă de scurtă durată38. Reamintim că învăţământul de subingineri fusese desfiinţat la sfârşitul anilor 194039. Noua lege a învăţământului, din 1968, a introdus şcoala de specializare postliceală40, cu o durată de la un an la trei ani, stabilită pentru fiecare specialitate în parte, prin nomenclator, prin Hotărâre a Consiliului de Miniştri41. În legea din 1978 primul capitol se referea la principiile generale ale învăţământului, în general compatibile cu cele internaţionale: şcoala – principal factor de progres şi civilizaţie, caracterul deschis al învăţământului, educaţia permanentă. Menţionăm că educaţia permanentă a fost adoptată ca principiu de urmat în învăţământ prin legea nr. 2 din 18 martie 1971, privind perfecţionarea pregătirii profesionale a lucrătorilor în unităţile socialiste42. În legea din 1978 era menţinută, şi chiar întărită, o direcţie specifică lumii comuniste, şi anume aceea

36

Anterior, prin decretul din 30 septembrie 1961, începând cu anul şcolar 1961/1962, învăţământul general obligatoriu şi gratuit a fost prelungit la opt ani. Durata şcolii de cultură generală a ajuns la 12 ani. 37 Legea nr. 11, din 13 mai 1968, art. 6, în Antologia legilor învăţământului din România, p. 346; Legea nr. 28, din 21 decembrie 1978, art. 4, în Antologia legilor învăţământului din România, p. 370. 38 Legea nr. 11, din 13 mai 1968, art. 122, în: ibidem, p. 358. 39 Vezi: Decizia ministrului Învăţământului Public nr. 4996 din 13 ianuarie 1950 pentru acordarea titlului de ingineri unor categorii de tehnicieni sau Decretul nr. 92 din 3 iulie 1951 pentru desfiinţarea Colegiului inginerilor, Colegiului arhitecţilor şi Corpului subinginerilor şi conductorilor. 40 Legea nr. 11, din 13 mai 1968, art. 84-88, în: Antologia legilor învăţământului din România, p. 354. 41 Ibidem, art. 84. 42 S. Perţ, op. cit., p. 325; Buletinul Oficial (B. Of.), nr. 34, 18 martie 1971.

Politizare şi politehnizare în România comunistă. Repere legislative (1948-1989) 161 _______________________________________________________________________________

de „integrare a învăţământului cu producţia”43, inclusiv importanţa „practicii în producţie”. Sistemul practicii în producţie a studenţilor era mai vechi, fiind utilizat încă de la sfârşitul anilor 194044. Prin legea din 1968 erau considerate instituţii de învăţământ superior: universităţile, institutele, academiile, conservatoarele45, acestea putând fi înfiinţate prin lege şi având personalitate juridică46. Instituţiile de învăţământ superior erau organizate pe facultăţi, iar acestea pe secţii, „potrivit nomenclatorului de specialităţi”47. Pregătirea viitorilor profesori din „învăţământul obligatoriu de cultură generală” se realiza prin institute pedagogice, menţionate în mod explicit ca instituţii de învăţământ superior48. Art. 127 al legii din 1968 stipula că: „Nomenclatorul de specialităţi şi planul anual de şcolarizare se elaborează de Ministerul Învăţământului, la propunerea ministerelor şi a celorlalte organe interesate, cu consultarea Comitetului de Stat al Planificării şi se aprobă prin hotărârea Consiliului de Miniştri”49. Conform legii din 1978, învăţământul trebuia „să asigure tineretului o puternică pregătire în ştiinţele fundamentale exacte – matematică, fizică, chimie, biologie – precum şi însuşirea concepţiei revoluţionare despre lume, cunoaşterea istoriei şi cultul patriei”50. Se urmărea „formarea multilaterală” a tineretului51, dar era evidentă şi o ierarhizare a disciplinelor în ordinea enumerată mai sus. Acest tip de pregătire presupunea prezenţa în procesul de învăţământ a unor discipline din ştiinţele sociale. În anul universitar 1970/1971, disciplina Socialism ştiinţific figura în planurile de învăţământ ale tuturor specialităţilor din învăţământul superior de lungă şi scurtă durată. Pentru cele mai multe specialităţi, acesteia i se adăugau şi alte discipline obligatorii din domeniul ştiinţelor sociale: Filosofia sau Economia politică52. De exemplu, la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti, printre materiile obligatorii se aflau

43 Vezi D.C.S. nr. 14, din 3 februarie 1976, privind înfiinţarea, funcţionarea şi organizarea unităţilor de producţie, cercetare, proiectare şi servicii pentru integrarea învăţământului superior cu producţia şi cercetarea ştiinţifică. 44 Vezi: H.C.M. nr. 1283/1954, H.C.M. nr. 1610/1955, H.C.M. nr. 6/1957, H.C.M. nr. 905/1958. 45 Legea nr. 11, din 13 mai 1968, art. 119, în: Antologia legilor învăţământului din România, p. 357. 46 Ibidem, art. 120. 47 Ibidem, art. 121. 48 Ibidem, art. 123, p. 358. 49 Ibidem, art. 127. 50 Legea nr. 28, din 21 decembrie 1978, art. 10, în: Antologia legilor învăţământului din România, p. 370. 51 Ibidem, art. 11. 52 Program de măsuri al Ministerului Învăţământului şi unităţilor de învăţământ superior în vederea dezvoltării şi îmbunătăţirii muncii instructiv-educative şi a organizării învăţământului superior, iulie 1971, anexa 1, S.A.N.I.C., Fond C.C. al P.C.R., Secţia Propagandă şi Agitaţie, ds. 11/1971, f. 22-29.

Andrei Florin Sora _______________________________________________________________________________

162

Filosofia, predată în anul I (90 de ore), Economia politică, în anul II (90 de ore), Socialismul ştiinţific, în anul III (90 de ore)53. Admiterea în învăţământul superior se realiza pe bază de concurs (examen de admitere), dintre candidaţii cu diploma de bacalaureat. Uzurpări ale acestor reguli, acoperite de lege sau tolerate de factorii decizionali, au avut loc mai ales în anii 1950. Conform legii din 1968, pentru forma la seral era obligatoriu ca viitorii studenţi să lucreze în domeniul specialităţii pe care voiau să o studieze54. Legea din 1978 a completat că pentru învăţământul la forma fără frecvenţă erau admise numai persoanele încadrate în muncă55. Legea din 1978 sublinia faptul că, „tuturor absolvenţilor li se asigură, potrivit pregătirii obţinute prin studiile efectuate, locuri de muncă, în condiţiile stabilite de lege”56, urmărindu-se „pregătirea specialiştilor în profiluri largi, care să le permită adaptarea rapidă la transformările care au loc în viaţa economică şi socială, în domeniul ştiinţei şi tehnicii”57. În cadrul instituţiilor tehnice sau politehnice, legea din 1968 menţiona secţiile de subingineri şi de conductori arhitecţi, responsabile pentru formarea unor cadre intermediare între tehnicieni şi ingineri sau maiştri58. În primii ani de la reînfiinţarea institutelor de subingineri, numărul acestora a fost inferior59 faţă de cel al viitorilor ingineri. Durata de studii în învăţământul universitar (inclusiv politehnicile) era de la trei la şase ani, cu precizarea că în facultăţile şi în secţiile care pregăteau profesori pentru învăţământul obligatoriu de cultură generală şi în şcolile de subingineri, durata de studii varia între doi şi trei ani60. În cazul formelor de învăţământ la seral sau la fără frecvenţă se mai adăuga un an de studiu. După 1974 învăţământul superior de scurtă durată era organizat, de regulă, pe o perioadă de trei ani la forma zi şi, respectiv, patru ani la formele seral şi fără frecvenţă. În învăţământul pedagogic de trei ani erau pregătiţi viitorii profesori pentru clasele de gimnaziu, iar în învăţământul universitar erau pregătiţi profesori pentru învăţământul liceal.

53

Ibidem, f. 22. Legea nr. 11, din 13 mai 1968, art. 151, în: Antologia legilor învăţământului din România, p. 361. 55 Legea nr. 28, din 21 decembrie 1978, art. 70, în: Antologia legilor învăţământului din România, p. 377. 56 Ibidem, art. 15, p. 371. 57 Ibidem, art. 72, p. 377. 58 Legea nr. 11, din 13 mai 1968, art. 122, în: Antologia legilor învăţământului din România, p. 358. 59 Învăţământul de subingineri. Stadiul actual: propuneri de perfecţionare, Ministerul Învăţământului, iunie 1971, S.A.N.I.C., Fond C.C. al P.C.R., Secţia Propagandă şi Agitaţie, ds. 10/1971, f. 135. 60 Legea nr. 11, din 13 mai 1968, art. 125, în: Antologia legilor învăţământului din România, p. 358. 54

Politizare şi politehnizare în România comunistă. Repere legislative (1948-1989) 163 _______________________________________________________________________________

Învăţământul de scurtă durată şi învăţământul la forma fără frecvenţă au avut parte de critici puternice, venite inclusiv din interiorul sistemului. Astfel, într-un studiu din 1973, Institutul de Ştiinţe Pedagogice din Bucureşti considera că: „Învăţământul fără frecvenţă, al cărui randament scăzut reprezintă un fapt constatat la noi ca şi în alte ţări, a sporit accesibilitatea învăţământului, a calificat oameni aflaţi în producţie, dar a produs şi produce un procent relativ ridicat de absolvenţi slabi”61. Acelaşi studiu adăuga că: institutele pedagogice şi secţiile de subingineri „nu prezintă suficient interes pentru tineret şi de aceea primesc candidaţi cu o pregătire slabă, mulţi dintre ei eşuaţi la alte examene”62. Este dificil de dat un răspuns categoric privind eficacitatea, pe termen lung, a acestor forme de învăţământ, dar credem că rolul sporit, acordat învăţământului practic, în fabrică nu a dat întotdeauna rezultatele pozitive dorite. Din raţiuni politice şi economice, în perioada comunistă, învăţământul superior la seral şi învăţământul superior la forma fără frecvenţă au angrenat un număr mare de studenţi. Nu toate specializările din învăţământul superior au cunoscut toate cele trei forme. Titlul „Dispoziţii finale şi tranzitorii” din legea din 1968 menţiona că „persoanele fără cetăţenie, cu domiciliul în Republica Socialistă România, şi cetăţenii străini se bucură de dreptul la învăţătură, potrivit convenţiilor internaţionale”, cetăţenii străini putând fi admişi pe baza aprobării Ministerului Învăţământului, fără concurs de admitere şi în afara planului de şcolarizare63. Diplomele şi certificatele de studii, obţinute în străinătate, erau valabile numai după echivalarea lor cu actele de studii eliberate de către instituţiile de învăţământ din ţară, procesul de echivalare fiind realizat de Ministerul Învăţământului64. Legea din 1968 a acordat o importanţă deosebită învăţământului postuniversitar, gândit de legislatori ca o structură autonomă, în prelungirea învăţământului superior propriu-zis. Studiile postuniversitare au fost prevăzute încă din anul 1957 (prin H.C.M. nr. 1003 din 23 iunie 1957), fiind organizate începând cu anul universitar 1958/195965. Iniţial, aveau o durată de doi ani şi vizau „pregătirea de ingineri economişti, dintre inginerii cu practică îndelungată în producţie”66. Prin H.C.M. nr. 649, din 13 octombrie 1961, au fost reglementate studiile postuniversitare pentru pregătirea de „ingineri

61 George Văideanu (coord.), Modernizarea învăţămîntului superior, Bucureşti, Institutul de Ştiinţe Pedagogice, „uz intern”, 1973, p. 14. 62 Ibidem, p. 15. 63 Legea nr. 11, din 13 mai 1968, în: Antologia legilor învăţământului din România, art. 227, p. 368. 64 Ibidem, art. 228. 65 H.C.M. nr. 325/1958, preambul, în: Colecţia de Hotărîri şi Dispoziţii ale Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Romîne, nr. 12, 16 martie 1958, p. 103. 66 Ibidem, art. 1, p. 103.

Andrei Florin Sora _______________________________________________________________________________

164

economişti”67 şi care urmau să se desfăşoare atât la forma zi (18 luni pentru cursuri şi şase luni pentru întocmirea proiectului de diplomă), cât şi la învăţământul seral şi fără frecvenţă (şase luni în plus pentru cursuri)68. Studiile postuniversitare înlocuiau forma anterioară sovietică de aspirantură69 şi titlul de candidat în ştiinţe70. Această formă de învăţământ s-a organizat, înainte de 1968, şi în domenii non-tehnice, în vederea aprofundării învăţământului politic de partid. Prin legea nr. 11 din 1968, învăţământul postuniversitar, de zi, seral sau fără frecvenţă putea fi organizat pe o durată de cel mult 12 luni71, fiind eligibile persoanele recomandate de „ministere sau celelalte organe interesate” şi care posedau o diplomă eliberată de către instituţiile de învăţământ superior72. Cursurile postuniversitare se organizau „potrivit nevoilor ministerelor sau ale altor organe centrale interesate”73. Legiuitorul din 1978 a introdus noi precizări: cursurile postuniversitare se organizau, „de regulă”, la forma fără frecvenţă74; pentru a fi admis la cursurile postuniversitare era necesară absolvirea unei instituţii de învăţământ superior cu durata de cel puţin patru ani la cursurile de zi sau cel putin cinci ani la cursurile serale sau fără frecvenţă75. Prin H.C.M. nr. 1574 din 9 decembrie 197176 a fost adoptat „Nomenclatorul specialităţilor” şi planul de şcolarizare în învăţământul postuniversitar pentru anul şcolar 1971/197277, completat, în anul următor, de un alt nomenclator, H.C.M. nr. 1416 din 30 noiembrie 1972, valabil începând cu anul 1972/1973. H.C.M. nr. 1574/1971 realiza o clasificare a învăţământului postuniversitar: învăţământ postuniversitar pentru perfecţionare, programe de specializare prin învăţământul postuniversitar şi, respectiv, perfecţionarea şi specializarea în domeniul medicinei. Se prevedea ca învăţământul postuniversitar să fie finanţat prin contribuţia unităţilor care trimiteau cursanţi78. Dacă durata cursurilor 67

Colecţia de Hotărâri şi Dispoziţii ale Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Române, nr. 28, 23 octombrie 1961, p. 236-242. H.C.M. nr. 649/1961 a fost modificată prin H.C.M. nr. 1109 din 20 mai 1967. 68 H.C.M. nr. 649/1961, art. 5, în: ibidem, p. 238. 69 Sistemul aspiranturii a funcţionat în România în perioada 1952-1968. 70 J. Sadlak, Higher Education in Romania, 1860-1990..., p. 46. 71 Legea nr. 11, din 13 mai 1968, art. 195, în: Antologia legilor învăţământului din România, p. 364. 72 Ibidem, art. 197, pp. 364-365. 73 Ibidem, art. 194, p. 364. 74 Legea nr. 28, din 21 decembrie 1978, art. 93, în: Antologia legilor învăţământului din România, p. 380. 75 Ibidem, art. 91, p. 379. 76 Vezi şi Proiectul de hotărâre privind Învăţământul postuniversitar, S.A.N.I.C., Fond C.C. al P.C.R., Secţia Propagandă şi Agitaţie, ds. 13/1970, f. 38-53. 77 H.C.M. nr. 1574/1971, în: Colecţia de Hotărâri ale Consiliului de Miniştri şi alte acte normative 1971, vol. IV, 1 octombrie-31 decembrie 1971, Consiliul de Stat, Bucureşti, 1972, pp. 115-122. 78 Ibidem, art. 4, p. 115.

Politizare şi politehnizare în România comunistă. Repere legislative (1948-1989) 165 _______________________________________________________________________________

universitare era fixată de la una la 12 luni79, acelaşi text de lege menţiona că Ministerul Educaţiei şi Învăţământului putea organiza, la cererea ministerelor şi ale celorlalte organe centrale interesate, cursuri de perfecţionare de scurtă durată: de la două la patru săptămâni80. Prin legea din 1978, Nomenclatorul de perfecţionare pe domenii şi planul anual de şcolarizare la cursurile postuniversitare se aprobau prin decret prezidenţial, la propunerea Ministerului Educaţiei şi Învăţământului, împreună cu ministerele şi celelalte organe centrale interesate81. Instituţiile de învăţământ superior din România aveau dreptul de a conferi următoarele titluri ştiinţifice82: doctor, doctor docent în ştiinţe şi doctor honoris causa83. În anul 1968, existau optsprezece ramuri de ştiinţă pentru organizarea studiilor de doctorat84. Legea din 1978 menţiona că specialităţile pentru care se organiza doctorat se aprobau o dată cu nomenclatorul de profiluri şi specializări pentru învăţământul superior85. Regimul comunist a dezvoltat o relaţie strânsă între sistemul de învăţământ şi „câmpul muncii”, fiind adoptate norme şi reguli precise privind repartizarea în producţie a absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior. Printre actele care au reglementat repartizarea în producţie menţionăm: H.C.M. nr. 511/1950 („organizarea practicei în producţie a elevilor şi studenţilor din instituţiile de învăţământ mediu şi superior”), decretul nr. 180/1950, H.C.M. nr. 527/1951, H.C.M. nr. 2308/1953, H.C.M. nr. 1283/1954 şi exemplele pot continua. De exemplu, H.C.M. nr. 1068/196886 modifica şi cuprindea repartizarea numerică a absolvenţilor de la diferite specializări la ministere, la alte organe centrale, la consiliile populare judeţene. D.C.S. nr. 158 din 24 martie 1970 a enunţat, încă o dată, principiile şi regulile privind repartizarea în producţie a absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior de la învăţământul de zi, act modificat prin D.C.S. nr. 54 din 30 mai 197587. 79

Ibidem, art. 3. Ibidem, art. 5, p. 116. 81 Legea nr. 28, din 21 decembrie 1978, art. 93, în: Antologia legilor învăţământului din România, p. 390. 82 Legea nr. 11, din 13 mai 1968, art. 185, în: Antologia legilor învăţământului din România, p. 364. 83 Normele de organizare şi de acordare a acestor titluri ştiinţifice fuseseră stabilite anterior prin D.C.S. nr. 1058 din 15 noiembrie 1967 (B. Of., partea I, nr. 100 din 15 noiembrie 1967), care a abrogat D.C.S. nr. 880/1965. 84 H.C.M. nr. 1487/1968, S.A.N.I.C., Fond C.C. al P.C.R., H.C.M., ds. 720/1968, f. 9. 85 Legea nr. 28, din 21 decembrie 1978, art. 97, în: Antologia legilor învăţământului din România, p. 390. 86 H.C.M. nr. 1068/1968 (B. Of., nr. 69 din 15 mai 1968), S.A.N.I.C., Fond C.C. al P.C.R., H.C.M., ds. 568/1968, passim). Pentru repartizarea numerică în producţie a absolvenţilor promoţiei 1968 din învăţământul superior vezi: S.A.N.I.C., Fond C.C. al P.C.R., H.C.M., ds. 687/1968, passim. 87 Vezi şi D.C.S. nr. 307, din 15 septembrie 1971, abrogat prin D.C.S. nr. 68 din 17 martie 1976, ambele privind schimbarea domiciliului din alte localităţi în oraşe declarate, potrivit legii, oraşe mari. 80

Andrei Florin Sora _______________________________________________________________________________

166

Repartizarea numerică a absolvenţilor era hotărâtă, în anii 1980, prin Decret prezidenţial88, normele de organizare rămânând cele hotărâte prin D.C.S. nr. 54/197589. Planul anual de repartizare numerică era elaborat de către Comitetul de Stat al Planificării şi organizat de către Comisia guvernamentală de coordonare a repartizării în producţie a absolvenţilor de învăţământ superior90. Contractele de muncă, încheiate pe timpul efectuării stagiului, aveau regimul contractelor de muncă pe durată nedeterminată91. Durata stagiului era stabilită la trei ani în specialitatea în care s-au pregătit sau într-o specialitate înrudită, cu excepţia activităţilor juridice şi, în cazul subinginerilor, pentru care durata de stagiu era de doi ani92. Durata de stagiu era o etapă importantă, cu consecinţe pe termen lung asupra carierei şi vieţii sociale a absolventului şi a familiei acestuia. D.C.S. nr. 54/1975, privind repartizarea în muncă a studenţilor, a fost abrogat prin Decretul-lege nr. 14, din 10 ianuarie 1990. Cu toate acestea, ultimul act normativ care se referă la repartizarea în muncă a absolvenţilor din învăţământul superior, diferit însă ca formă şi obiective, este H.C.M. nr. 518 din 12 mai 1990, valabil pentru absolvenţii promoţiei 1990. Progresul general, survenit în anii 1960 în societatea şi economia românească, se manifestă şi prin creşterea numărului de instituţii în învăţământul superior93: 42 spre sfârşitul anilor 1950, 47 în 1965/1966, 51 în 1973/1974, pentru ca, din anul universitar 1977/1978 să se stabilizeze la 4494. Comparând, la interval de zece ani, numărul de studenţi, cifrele sunt următoarele: 48.676 de studenţi în 1948/1949, 67.849 de studenţi în 1958/1959, 147.637 de studenţi în 1968/1969, 190.560 în 1978/1979, 159.465 de studenţi în 1988/198995. După 1980, cifra de şcolarizare în anul I şi, implicit, numărul total de studenţi au scăzut, în special la forma zi: de la un maximum pentru întreaga perioadă comunistă de 161.110 studenţi la forma zi, în anul universitar 1980/1981, s-a ajuns la 100.040 de studenţi la forma zi, în anul 1985/198696. Panta descendentă a fost puternică în anii 1980, revenindu-se la numărul de studenţi de la începutul anilor 1970. La sfârşitul anilor 1980, România se situa pe penultimul loc în Europa, în privinţa ponderii tinerilor care urmau studii universitare97. 88

De exemplu, Decretul prezidenţial nr. 130/1985. D.C.S. nr. 54, din 30 mai 1975, a fost abrogat prin Decretul-lege nr. 14, din 10 ianuarie 1990. 90 D.C.S. nr. 54/1975, art. 6, în: Colecţia de legi şi decrete, Bucureşti, Consiliul de Stat, 1975, vol. II, p. 113. 91 Ibidem, p. 116. 92 Ibidem, p. 123. 93 Nu au fost incluse în acest calcul instituţiile militare de învăţământ superior sau cele de învăţământ teologic. 94 J. Sadlak, Higher Education in Romania, 1860-1990..., p. 43. 95 Datele sunt preluate din S. Perţ, op. cit., p. 337. 96 J. Sadlak, Higher Education in Romania, 1860-1990..., tabel II, p. 42. 97 B. Murgescu, op. cit., p. 390. 89

Politizare şi politehnizare în România comunistă. Repere legislative (1948-1989) 167 _______________________________________________________________________________

Dacă analizăm variaţia procentuală a numărului de studenţi, pe grupe de specializări, se observă că cele mai mari variaţii au fost la specializările tehnice (industriale, construcţii şi agricultură, agricole şi silvice98). Grupa de specializări tehnice a cunoscut următoarea evoluţie: de la 26,1% din totalul studenţilor din învăţământul superior, în 1948/1949 procentul locurilor acordate şi ocupate la aceste specializări a crescut la 68,8% în 1988/1989. În cazul specializărilor nontehnice, în anii 1970 şi 1980 s-a produs o diminuare a numărului de studenţi pentru toate grupele de specializări: medico-farmaceutic, economic, juridic, artistic, universitar-pedagogic99. Între 1968 şi 1988, învăţământul universitar pedagogic a înregistrat cea mai mare scădere procentuală: de la 39% în 1968/1969, la 9,4% în 1988/1989. Scăderea cifrei de şcolarizare, cauzată şi impusă de sistemul comunist, a avut loc într-o perioadă în care afluxul potenţialilor studenţi era mare: cererea depăşea oferta pentru o mare parte a specializărilor, mai ales dacă avem în vedere boom-ul de naşteri din anii 1960 şi 1970 (inclusiv generaţia „decreţeilor”) şi a provocat, în parte, cererea extraordinară şi succesul învăţământului superior particular din anii 1990. Ponderea studiilor universitare (pe grupe de specialităţi/specializări/ calificări) după numărul de studenţi înscrişi (%) Grupe de specializări Tehnice Medicofarmaceutice Economice Juridice Universitarpedagogice Artistice Total

1948/1949

1958/1959

1968/1969

1978/1979

1988/1989

26,1 20,6

38,9 12,7

36,3 6,5

56,1 11,7

68,8 10,3

17,0 11,4 19,1

8,4 4,3 27,4

11,7 4,2 39,0

12,4 3,7 14,8

9,4 1,5 9,5

4,7 100

2,1 100

2,3 100

1,3 100

0,6 100

Sursa: Steliana Perţ, Învăţământul, în: N. N. Constantinescu, „Istoria economică a României, 1939-1989”, vol. 2, Editura Economică, Bucureşti, 2000, pp. 337-338.

În perioada comunistă, industrializarea ţării şi planificarea economiei au modificat structura învăţământului superior românesc. Au fost introduse noi discipline, noi specializări, iar mai ales în anii 1970 şi 1980, specializările tehnice au prevalat în dauna celor universitar-pedagogice sau economice. Deciziile discutabile din anii 1970 în organizarea învăţământului superior (desfiinţări de instituţii de învăţământ superior, comasări, reducerea „specializărilor universitar-pedagogice”) s-au amplificat în anii 1980. În ultima decadă a comunismului în România, învăţământul superior se afla într-o pierdere 98 99

Inclusiv specializarea Medicină veterinară. S. Perţ, op. cit., p. 338.

Andrei Florin Sora _______________________________________________________________________________

168

de ritm şi de suflu. De la sfârşitul anilor 1970, Nicolae Ceauşescu a îngheţat înfiinţarea de noi specializări, inclusiv la profilurile tehnice. Atât situaţia economică a ţării, cât şi un calcul greşit de către guvernanţi a politicii de urmat în învăţământ s-au reflectat prin scăderea cheltuielilor şi a investiţiilor. După „creşteri spectaculoase” până în 1975, în loc să crească, investiţiile în învăţământ s-au redus. Astfel, în 1980, investiţiile din învăţământ reprezentau doar 87% din nivelul celor realizate în 1975100. O planificare economică dezastruoasă, concentrarea, în continuare, ca investiţii umane şi materiale spre industria grea şi industria petro-chimică, au avut impact şi asupra învăţământului superior românesc. O altă măsură iraţională a regimului Ceauşescu a constat în tendinţa de reducere a centrelor universitare autonome, care a avut două direcţii: desfiinţarea unor institute de învăţământ superior, iar în cazul acelora rămase trecerea lor sub tutela principalelor instituţii de învăţământ universitar: de la Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara. Asistăm, astfel, la o atomizare a instituţiilor de învăţământ superior fără însă a exista un plan coerent, care să permită o funcţionare normală a învăţământului superior. Modificările din nomenclatorul de specializări şi alte acte legislative au transformat învăţământul superior românesc într-unul rigid, cu o paletă relativ redusă de specializări, dominate de cele tehnice, dominante şi ca cifră de şcolarizare, politehnizarea excesivă fiind motivată prin adaptarea la nevoile economiei româneşti.

POLITICIZATION AND POLYTECHNIZATION IN COMMUNIST ROMANIA. THE HIGHER EDUCATION REGULATIONS (1948-1989) (Abstract) The communist take-over had significant consequences on the Romanian public education. Because of the tight political control on education, from the late 1940s to the late 1950s higher education followed closely the Soviet model. The relative opening of the Romanian society in the 1960s and early 1970s included the partial recovery of intellectual traditions and people representing the pre-communist elites or their descendants, who had been excluded and/or repressed during the first phase of the communist rule, as well as the establishment of connections with the West and in general a diversification and a quantitative expansion of international relations. The Romanian higher education participated to these trends, experiencing at the same time a significant institutional expansion – the government planned an increasing number of students, hired more teaching staff, founded new institutions of higher education and ordered or allowed a diversification of the study programs and specializations. Keywords: Romania, communism, higher education, legislation, qualifications.

100

S. Perţ, op. cit., p. 331.